Cristi Popovici era dezamăgit după partida disputată de echipa sa cu Steaua Bucureşti. Tehnicianul a declarat că a mizat pe un egal din acest meci însă valoarea lotului de la campioana României s-a văzut pe gazon iar echipa locală a fost îngenuncheată pentru prima dată în acest debut de campionat de o grupare puternică.
„
Am abordat jocul cu încredere în sensul că nu ne-am propus să încercăm să ne apărăm împotriva Stelei ci doar, doar că vom scoate vreun punct. Am insistat pe lucrul acesta în faţa jucătorilor pentru că vrând nevrând este greu să fii liniştit în momentul când ştii că întâlneşti cea mai bună echipă din ţară, cu cel mai mare impact în fotbalul românesc”, a declarat
Cristi Popovici.
El a mai arătat că în prima parte elevi săi s-au arătat puţin temători, până la momentul în care Steaua a preluat conducerea şi când ar fi realizat că nu ai au nimic de pierdut şi au ieşit la joc. Potrivit lui Popovici ocaziile au alternat de la o poartă la poartă însă zarurile au fost aruncate prin cele două goluri ale Stelei iar FC Botoşani a avut o misiune aproape imposibilă să încerce o eventuală răsturnare de situaţie.
[[banner]]
„
Poţi să joci fotbal atât de bine cât te lasă şi adversarul. Ori cu Steaua, este foarte greu în momentul când ei conduc, nu sunt forţaţi să rişte, au posesie foarte bună, au jucătorii cei mai reprezentativi din naţională, numai mijlocul dacă vreţi, Pintilii cu Bourceanu, au jucători de calitate care sunt selectaţi pe parcursul pe parcursul a trei, patru ani, jucători pentru care s-a plătit până la 1 milion de euro”, a mai spus
Cristi Popovici.
Tehnicianul botoşănean a mai menţionat că ar fi fost extrem de greu ca elevii săi să obţină un rezultat favorabil cu Steaua comparând FC Botoşani cu o Dacie care s-a întrecut pe gazon cu un BMW. „
Sunt dezamăgit pentru că am pierdut. Sunt mulţumit că am câştigat o repriză că Steaua, dar în clasament nu o să se regăsească nimic, e clar că e un sentiment de nemulţumire şi la jucători care merită apreciaţi, am ţinut piept cu brio Stelei şi la un moment dat era şi ei în criză, pentru că veneau după o înfrângere cu 3 – 0 iar un rezultat negativ le-ar fi clătinat moralul”, a mai spus
Cristi Popovici.
Vis a vis de rezultatul înregistrat cu Steaua Bucureşti, Cristi Popovici a explicat că FC Botoşani a pierdut frumos în faşa campioanei României. „
Am căzut de pe un cal frumos, am pierdut cu Steaua”.
CITEŞTE:
Reghe după victoria din Botoşani: Suntem pe locul 1, acolo e locul nostru – VIDEO