Tehnicianul grupării locale, Cristi Popovici a ţinut să reaminească faptul că a fost chemat să antreneze gruparea locală de nu mai puţin de două ori cînd FC Botoşani se afla în pericol de retrogradare. Rezultatele pe care le-a obţinut dar şi faptul că a salvat echipa, par acum să fie, în opinia tehnicianului băcăuan, un capitol de domeniul trecutului.
„
Eu am venit în două momente foarte dificile la Botoşani prima oară cînd echipa era foarte aproape de retrogradare, am reuşit un retur foarte bun, am terminat pe locul cinci, acum am zis de la început că va fi un retur foarte bun pentru că toate echipele s-au întărit, foarte multe echipe bune, cu rezultate foarte, foarte bune”, a declarat
Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoşani.
Cristi Popovici a mai afirmat că., deşi ai fost făcute mai multe transferuri în iarnă, aşteptările sunt doar de la căţiva jucători care s-au remarcat şi în prima ligă, în timp ce în cazul altora, aceştia au fost aduşi chiar din liga a treia.
„
Noi am făcut o schimbare majoră de lot, e adevărat că am adus nişte jucători cu experienţă, să zicem Marius Matei care este jucătorul de la care aşteptăm cel mai mult, dar e condiţionat şi el de accidentări, a venit Şuleap, dar vine şi el după o perioadă de inactivitate de 8 luni. Eu sunt mulţumit de randamentul lor per ansamblu şi e clar că aşteptăm foarte mult de la ei”, a mai afirmat
Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoşani. Nu în ultimul rînd, Cristi Popovici a afirmaă că, are mari aşteptări şi de la Boghian, Homneac sau Geamăn care ar putea face o figură bună în acest retur de campionat.