Popovici: Uitaţi-vă pe pereţi! Sunt în istorie! Eu nu antrenez pentru Iftime - VIDEO
Antrenorul principal al FC Botoşani a întărit în mai multe rânduri că este decis să părăsească banca tehnică a echipei la finalul turului, adică după partida de acasă cu Concordia Chiajna şi cea din deplasare cu Dinamo. Cristi Popovici a vorbit foarte puţin despre şirul de şase înfrângeri consecutiv, cinci în Liga I, plus una în Cupa României.
În cele şase minute şi jumătate cât i-a durat alocuţiunea nu a menţionat vreun vinovat pentru seria neagră de rezultate şi nici nu şi-a asumat eşecurile. Iată câteva pasaje din declaraţiile făcute de Cristi Popovici:
„Cine hotărăşte că alt antrenor face mai bine, m-aş bucura să se întâmple lucrul ăsta”
„Eu sunt foarte mulţumit în orice moment în care plec de la FC Botoşani cu ceea ce am realizat pentru clubul ăsta. Să fie clar! Uitaţi-vă pe pereţi! Sunt în istorie! Am promovat Botoşaniul, am avut o evoluţie bună până în momentul ăsta în Liga I. Repet, rezultatele sunt cele care ţin un antrenor sau nu. Dacă conducerea, patronatul, cine hotărăşte că alt antrenor face mai bine, m-aş bucura să se întâmple lucrul ăsta”.
„O să plec după meciul cu Dinamo, indiferent de rezultatele cu Chiajna şi cu Dinamo. Indiferent! Indiferent... sau, o să am o discuţie cu dl Iftime în care trebuie să îmi arate că mă doreşte la echipă pentru retur. Indiferent, cu două victorii, Chiajna, Dinamo, la ora asta sunt hotărât să plec de la Botoşani”.
„Eu nu sunt căpuşă să stau undeva. Nu!”
„Dacă nu sunt dorit... eu nu sunt căpuşă să stau undeva. Nu! Eu îmi văd de treabă pentru că aşa consider că sunt normale lucrurile. Repet, o să aibă dlui (Valeriu Iftime - n.r.) o opţiune să o acceseze sau nu, să îmi arate că mă doreşte, dar poate pierdem cu Chiajna şi nu mai e cazul”.
„Jucătorii trebuie să joace pentru ei, pentru că de aia sunt plătiţi. Pierd şi ei foarte mult la rezultatele noastre. Ei nu joacă pentru Popovici, cum eu nu antrenez pentru Iftime, antrenez o echipă pentru oraşul Botoşani, pentru cariera mea. La fel şi jucătorii, ei trebuie să îşi dea viaţa pe teren la fiecare meci, nu doar la meciul cu Chiajna, pentru că de asta depind, asta e meseria pe care şi-au ales-o”(S.B.)