Popularul Diaconescu a botezat… electoral o Victorie la Hlipiceni – GALERIE FOTO & VIDEO
Aspirantul la președinția României, Dan Diaconescu, a creștinat
marți, 14 octombrie 2014 o fetiță născută în județul Botoșani în familia
unui aprig membru al Partidului Poporului Dan Diaconescu. Este vorba
despre liderul acestei formațiuni din comuna Hlipiceni care și-a botezat
fetița, pe Victoria.
Fericitul eveniment a fost programat la ora 14:00 la Biserica Sf. Nicolae din comună însă a început cu două ore întârziere. Nașii onorifici, adică Dan Diaconescu și Simona Alice Man, pentru că prezidențialul a format un cuplu politic cu președinta PP DD chiar și în Biserică, s-ar fi rătăcit pe drumul dinspre Iași.
Au fost așteptați cu emoție de părinți, rude și alți oameni din sat adunați să vadă marele eveniment cu popularul de la OTV. Mai ales că numele micuței ar fi fost ales chiar în direct, în fața românilor.
”S-a întâmplat totul așa într-o campanie, la europarlamentare, când dl. Diaconescu a venit la Hlipiceni, și-a dorit să boteze această fetiță căreia i-a dat și numele. După perioada asta, ne-am mi auzit la telefon, iar la lansarea candidaturii de la OTV și-a exprimat dorința de a o boteza, de unde și numele Victoria. Sunt prietenii mei toți cei care sunt aici, sunt deputații, sunt prietenii noștri, facem parte din familia PP DD, suntem poate ultima baricadă, cei mai buni și cei mai apropiați”, a povestit Cristian Andrioaei, tatăl fetiței botezate. Promisiunea s-a și concretizat marți, de Sfânta Cuvioasa Parascheva când Dan Diaconescu venise oricum la Iași și astfel a putut să tragă o fugă până în comuna Hlipiceni pentru a creștina fetița, pe Victoria.
”Nu a fost o întâmplare chiar neprogramată, a venit la mine în studio familia fetiței, sigur cu ocazia acestei redeschideri a postului TV. Acolo s-a discutat despre acest subiect, tăticul prezent care vorbea la telefon despre ideile mele, despre problema telespectatorilor a spus ” Am și eu o fetiță care trebuie botezată, și m-a întrebat pe mine, ne-a întrebat pe toți cei din studio ce nume să-I punem, și imediat cineva a spus să-i punem Victoria, fiindcă vorbim de Victoria revoluției votului din noiembrie”, a povestit și Dan Diaconescu cum a ajuns să boteze copilul din Hlipiceni.
Fina lui Dan Diaconescu deși tăcută în mare parte și înfofolită în scutece s-a ridicat la înălțimea așteptărilor… politice fiind îmbrăcată în culoarea Partidului Poporului, adică violet. Tot violet au fost și accesoriile de la lumânări sau…cravatele invitaților.
”Data botezului propriu zis am ales-o noi fiindcă astăzi eram la Iași , și am zis ca dacă tot suntem la Iași putem veni și la Botoșani, și sigur am venit la Iași de Sfânta Parascheva și atunci i-am adăugat și Parascheva. A fost un gest frumos, a-și vrea să se repete, măcar să-l facă toți contracandidații mei, să boteze și ei mai mult și mai frumos”, a încheiat Dan Diaconescu la ieșirea din Biserică când s-a înconjurat de colegii de partid și a mai încercat neîndemânatec să-și țină fina în brațe.
Au fost la Hlipiceni și senatorul Corneliu Popescu, deputatul Liliana Mincă sau consilierul local Florentin Ursuleanu.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]