Şocul pierderii scrutinului pentru prima funcţie în stat pare să îl fi afectat extrem de puternic pe liderul social-democrat. Practic, începând de pe 17 noiembrie, acesta nu a mai luat parte la nici o acţiune publică şi a refuzat să discute cu presa. Când consilierii de la cabinet sunt întrebaţi dacă este în concediu, răspunsul este unul negativ, însă nici la birou nu se află, cel puţin oficial.
Lipsa de aproape două săptămâni a edilului şef din spaţiul public a constituit şi unul dintre subiectele abordate într-o ediţie
Botoşăneanul TV difuzată săptămâna aceasta de
Somax TV. Asta mai ales că dispariţia sa survine unor declaraţii critice la adresa partidului din care face parte,
Ovidiu Portariuc avansând chiar varianta creării unui nou partid de Stânga, modern, european.
„Au fost declaraţiile domniei sale, şi le-a asumat atât timp cât le-a făcut publice. Eu i-am transmis că nu sunt de acord cu o asemenea poziţie”, a afirmat
Doina Federovici.
Invitată în studio, parlamentara a învercat să-i găsească totuşi şi nişte scuze primarului municipiului Botoşani.
„Declaraţia domniei sale vine şi pe contextul amărăciunii, a ceea ce s-a întâmplat. Domnia sa, pe Botoşani a scos un scor fantastic şi poate este îndreptăţit să facă o asemenea afirmaţie, dar mergând pe logica Comitetului Executiv Central, se vor analiza toate aceste declaraţii”, a mai spus
Doina Federovici.
Ovidiu Portariuc nu a participat nici măcar la şedinţa ordinară a Consiliului Local Botoşani de joi, 27 noiembrie.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Primul PSD-ist care a ieşit la interval după prezidenţiale este… o PSD-istă - Colegii mei îmi spun: fiţi bărbată