Ovidiu Portariuc a declarat că municipalitatea a primit o sumă de bani prin
Administrația Județeană a Finanțelor Publice, care va fi direcționată către profesori dar și polițiști locali sau salariați din Primărie.
”
În urma rectificării bugetare municipalitatea a primit o sumă de 14 milioane de lei astfel încât sunt asigurate toate salariile pentru sistemul de învățământ și pentru drepturile câștigate din hotărâri judecătorești inclusiv pentru anul 2015, este vorba de o sumă de 13,6 milioane de lei”
De asemenea, s-au primit bani pentru plata drepturilor salariale ce le revin asistenților personali ale persoanelor cu handicap unde alocația bugetară este de aproape 580.000 de lei. La fel, primesc bani înainte de Crăciun, din sentințe favorabile, personalul din aparatul de specialitate al Primăriei, Poliției Locale, Serviciului Public Local de Asistență Socială sau Serviciului de Evidență al Populației.
”
Într-adevăr în ultima perioadă au fost ceva discuții și am avut emoții de aceste sume legate de salarii, dar așa cum s-a întâmplat în fiecare an, am reușit să ne asigurăm că până la final de lună toți oamenii își vor primi banii și vor avea de sărbători banii necesari să-și petreacă sărbătorile alături de familie”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
În acest sens, vineri va fi convocată o ședință extraordinară pentru a fi efectuată o rectificare de buget care ar urma să aibă pe ordinea de zi și alte proiecte de hotărâre.
(G.E.)
CITEȘTE:
Profesorii urmează să primească de la Guvern peste un miliard de lei!