Primarul de Botoşani a dezavuat vineri dimineaţă promovarea unor oameni în posturi de conducere, pe criterii de rudenie. Ovidiu Portariuc a evitat să pronunţe nume de formaţiuni şi de persoane, însă singurul partid de la Botoşani în care exact pe acest considerent unii membri de partid au ajuns în funcţii demnitate publică este PNL.
Aici, după patru ani de concubinaj cu
Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, Roxana Anuşca a obţinut un loc eligibil pe lista USL pentru alegerile parlamentare, iar
Mihai Ţurcanu, fratele şefului CJ, a căpătat postul de preşedinte al Autorităţiii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA). De asemenea, cele două fete ale şefului
PNL Botoşani au început să participe la tot mai multe acţiuni ale liberalilor.
„Am văzut că se practică un fel de politică de partid, la nivel de municipiu şi de judeţ, prin care, mai nou, anumite partide încearcă să câştige adepţi prin aducerea familiei, a soţiilor, a copiilor şi aşa mai departe, în partid. Mă disociez de acest tip de a face politică şi cred că vinovaţi nu sunt cei care acceptă aceste lucruri pentru că, probabil, sunt într-o situaţie în care le-ar fi greu să refuze”, a afirmat
Ovidiu Portariuc, preşedintele organizaţiei municipale PSD Botoşani.
În opinia acestuia, vinovaţi de astfel de lucruri sunt cei care le propun şi care nu se gândesc că prin acţiuni de acest gen afectează imaginea generală a politicii româneşti şi de aceea cetăţenii îşi pierd încrederea în politicieni.
Ovidiu Portariuc susţine că prin readucerea în partid a
Manuelei Zarug a arătat că se poate face şi un alt gen de politică, bazat pe proiecte şi programe, nu pe rubedenii.
VEZI ŞI:
VIDEO Realitatea dă de pământ cu clanul Ţurcanu: baroni,bătaie, neveste, afaceri
Portariuc a dat de pământ cu Ţurcanu : Împărat, înfumurat, arogant – VIDEO