Cel puţin declarativ primarul de Botoşani este liniştit în ceea ce priveşte derularea lucrărilor în Consiliul Local după semnarea dispoziţiei cu atribuţiile viceprimarilor. În ciuda anunţurilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, precum că în protocolul USL nu este specificat nicăieri că trebuie votate proiectele de hotărâre, edilul şef nu pare îngrijorat.
El a dat de înţeles că liberalilor li se va răspunde în acelaşi mod la un eventual boicot.
„Exact cum votează şi consilierii PSD în Consiliul Judeţean, acolo unde vicepreşedintele de la CJ n-are atribuţii decât culturale”, a fost răspunsul lui
Ovidiu Portariuc pe această temă.
Împreună, PNL şi PSD deţin majoritatea atât în Consiliul Judeţean, cât şi în Consiliul Local Botoşani, însă o eventuală spargere a alianţei ar face imposibilă adoptarea proiectelor de hotărâre atât la CJ, cât şi la CL, fără sprijinul PDL.
„Nu am luat, se înţelege greşit, s-a repartizat o parte din atribuţii, vor exista şi pe parcurs, în funcţie de priorităţi”, a mai spus
Ovidiu Portariuc despre reîmpărţirea atribuţiilor între viceprimari.
Totuşi, el a adăugat şi că înainte de modificarea dispoziţiei cu activităţile de care răspunsd cei doi adjuncţi, Cosmin Andrei avea doar 30% din atribuţii, iar acum situaţia s-a echilibrat, ceea ce înseamnă că
Viorel Iliuţă a pierdut cel puţin 20%.
CITEŞTE ŞI:
Ghiorghiţă, atac violent după scandalul atribuţiilor : Felicitări PNL că stai capră