Începând de luni primarul Ovidiu Portariuc a demarat întâlniri cu cetățenii pentru a prezenta proiectul de buget al municipiului și modul în care vor fi cheltuiți banii botoșănenilor în anul următor. Întâlnirile sunt organizate în cartiere, iar la discuții participă și candidații USL de la alegerile parlamentare.
Potrivit unui comunicat trimis de
USL Botoşani, acest demers reprezintă o promisiune pe care primarul a făcut-o alegătorilor când a fost în campania electorală.
„Am promis oamenilor că voi manifesta maximă transparență în cheltuirea banilor publici și că îi voi consulta pe cetățeni în deciziile importante ale orașului. Iar bugetul municipiului este una din chestiunile importante”, a explicat
Ovidiu Portariuc.
Referitor la prezența candidaților USL la aceste întâlniri cu cetățenii, edilul e bucuros să fie însoțit de orice candidat care vrea să devină parlamentar, ca să vadă „pe viu” care sunt problemele botoșănenilor.
„Foarte bine că vin cu mine, pentru că așa vor înțelege cel mai bine cu ce se confruntă botoșănenii. Dânșii chiar au semnat un Pact de guvernare pentru Botoșani, în care se angajează să mă susțină în rezolvarea problemelor municipiului. Deci dacă spun că mă susțin, atunci să vină chiar de acum ca să știe ce răspundere vor avea dacă vor deveni parlamentari”, a spus
Ovidiu Portariuc, care este și președintele Organizației Municipale PSD Botoșani.
VEZI ŞI:
FOTOREPORTAJ Insider in campania USL : sindicalist, dans, artişti cu propaganda & patron şi director cu chiuitul
Mihai Baltă, candidatul USL la Camera Deputaților pe Colegiul 5 spune că multe dintre problemele oamenilor implică colaborarea între primar și parlamentari.
„Anumite situații necesită intervenții în Parlament pentru a putea rezolva probleme de maxim interes local. De exemplu, există un proiect pentru trecerea unor terenuri din proprietatea publică a statului, în proprietatea Primăriei. Această lege trebuie votată în Parlament, iar pe terenurile obținute de Primărie se pot dezvolta proiecte de interes local, cum ar fi construcția de locuințe ieftine pentru tineri și pentru cazurile sociale grave”, a explicat
Mihai Baltă.
Tamara Ciofu, care candidează pentru Camera Deputaților, dar pe Colegiul 6, consideră că parlamentarii trebuie să se ocupe de problemele cetățenilor chiar dacă multe dintre acestea nu țin de atribuțiile deputatului sau senatorului.
„Oamenii nu te întreabă ce scrie în fișa postului de parlamentar. Atunci când te votează ei își pun încrederea în tine și se așteaptă să îi reprezinți și să îi ajuți. Am reținut multe probleme ridicate de cetățeni și vom încerca, împreună cu dl primar, să le găsim o rezolvare”, a declarat
Tamara Ciofu.
CITEŞTE ŞI:
USL-iştii au făcut sondaj cu Pactul pentru Botoşani