Primarul de Botoşani s-a ferit să comenteze acuzaţiile formulate la adresa sa de către consilierul local PDL Florin Ghiorghiţă. Fostul viceprimar a spus ieri într-o emisiune televizată că a auzit că vila în care Ovidiu Portariuc s-a mutat la vreo jumătate de an de mandat ar fi fost primită cadou.
Democrat-liberalul a mai arătat că SummerFest 2013 a reprezentat o afacere de 100.000 de euro, bani care ar fi intrat în conturile unei firme din Bucureşti şi, ca atare, îi va face primarului plângere penală pentru delapidare şi abuz în serviciu. Edilul şef susţine că atacurile la adresa sa survin pierderii unor contracte de către oamenii fostei puteri.
„N-o să comentez declaraţiile reprezentanţilor PDL, sunt cei care fac parte din administraţia falimentară care, şi ieri am spus, a vândut oraşul prin datorii enorme. Vorbim de un grup organizat a căror afaceri am încercat şi am reuşit să le debranşăm de la bugetul local şi în prezent au reacţii vilent şi necontrolate”, a afirmat
Ovidiu Portariuc.
[[banner]]
Acesta l-a supranumit „personaj suburban” pe
Florin Ghiorghiţă şi a invitat jurnaliştii să îl ignore, ferindu-se însă să menţioneze dacă îi va intenta sau nu un proces.
„Asta va fi decizia mea şi la momentul potrivit o să vă comunic”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Preşedintele exeucitv al PSD Botoşani a anunţat „debranşarea” PDL-iştilor de la bugetul local în condiţiile în care, de exemplu, Marisa Jarden, firma în spatele căreia ar sta
Florin Gghiorghiţă, a câştigat şi în acest an licitaţia organizată de
Primăria Botoşani pentru plantarea florilor în oraş.
CITEŞTE ŞI:
Răfuială cu festival între fost şi actual viceprimar: infatuat, foarte, foarte îngâmfat