Şedinţa Consiliului de Administraţie al Zonei Metropolitane de vineri, 6 decembrie 2013 pare să fi fost una decisiv din punct de vedere organizatoric, respectiv al administraţiilor publice locale care ar urma să facă parte pe termen lung din cadrul acestei asocieri.
Plecarea democrat liberalilor şi a liberalilor de la şedinţă pe motiv că ar fi fost anunţată prea din scurt nu l-a împiedicat pe preşedintele CA, Ovidiu Portariuc să propună spre adoptare o serie de hotărâri printre care stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli dar şi posibilitatea ca primării noi să se poată alătura organizaţii.
Astfel, membrii CA rămaşi la şedinţă, cu precădere PSD-işti şi reprezentanţi ai unor administraţii publice locale din cadrul Zonei Metropolitane au votat ca această structură să rămână în actuala componenţă în următorii doi ani de zile.
„
Cred că aţi fost prezenţi aici la întâlnirea Consiliului de Administraţie, nu pot eu interveni pentru voinţa CA şi a consilierilor, propunerile au venit din partea consilierilor. Este dreptul lor ca membri în CA să decidă strategia Zonei pe următorii ani”, a declarat
Ovidiu Portariuc, preşedintele Consiliului de Administraţie al ZM.
[[banner]]
Intenţia clară a Consiliului Judeţean de a se alătura Zonei Metropolitane a fost astfel împiedicată, şi mai mult decât atât, Ovidiu Portariuc a declarat că nu a primit nimic oficial în acest sens.
„
Din păcate nu există nici o cerere oficială primită pentru că am fi pus-o în discuţie. Dacă ar fi existat o adresă de la CJ sau din partea alor unităţi le-am fi pus în discuţie cum nu există această adresă oficială nu am putut să punem pe ordinea de zi absolut nimic, decât propunerile consilierilor”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
Aparatul Zonei Metropolitane ar urma să fie funcţional de astăzi, luni, 9 decembrie 2013, sediul fiind stabilit pentru Incubatorul de Afaceri de pe strada Poştei.
(G.E.)
CITEȘTE:
Zona Metropolitană are buget şi devine funcţională - VIDEO