Ovidiu Portariuc i-a cerut demisia de onoare consilierului județean
Cătălin Flutur. Edilul şef a criticat modul de lucru al societății gestionate de fostul primar, S.C. Locativa S.A., acuzând implicarea politică în demersul firmei de stat.
„În zilele următoare vom oferi și noi o imagine a celor ce se întâmplă la Consiliul Județean și la societatea Locativa, acolo unde camarila PNL-PDL continuă să graviteze în jurul banilor publici. Afacerile care gravitează în jurul societății Locativa sunt colorate politic, le vom face cunoscute începând de luni”, a declarat
Ovidiu Portariuc, președintele executiv al PSD Botoșani.
Liderul social-democrat a arătat că fostul primar ar fi luat modul de operare pe care l-a avut la
Primăria Botoșani în timpul celor două mandate și l-ar fi transferat la societatea pe care o conduce.
[[banner]]
„Foarte multe dintre afacerile care se învârt în acea zonă aparțin membrilor PNL-PDL. Nu iau în calcul demisia domnului Flutur, aștept să-și dea demisia de onoare într-o zi , după ce lucrurile vor fi făcute publice”, a adăugat
Ovidiu Portariuc.
Edilul şef susţine că va aduce şi documente prin care să-şi probeze afirmaţiile. El încearcă de când a preluat mandatul de primar să-l îndepărteze pe Cătălin Flutur din funcţia de director general la
SC Locativa SA. La celelelte societăţi ale municipaltiăţii, unde social-democraţii şi-au impus oameni agreaţi,
Ovidiu Portariuc nu a mai găsit vreo neregulă de luni de zile şi nici nu a cerut vreo demisie.
(C.B.)
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV: 23.000 de euro pentru un raport strict confidențial, Portariuc pune pumnul în gură la doi directori - DOCUMENT