Măsura radicală prin care Consiliul Judeţean urmăreşte externalizarea totală a serviciilor din cadrul societăţii Nova Apaserv a atras deja reacţii din partea primarului municipiului în calitatea sa de şef al Primăriei dar şi prin faptul că oraşul este unul dintre cei mai mari consumatori ai serviciilor de apă şi canalizare.
Ovidiu Portariuc a recomandat fără să nominalizeze vreo persoană anume ca
această măsură să fie luată cu multă atenţie dat fiind faptul că prin externalizarea serviciilor de la furnizorul de apă vor fi afectaţi sute de botoşăneni. Primarul a explicat că a luat poziţie dat fiind faptul că majoritatea persoanelor care riscă să rămână fără loc de muncă sunt locuitori ai oraşului. „
Am văzut în presă anumite decizii luate legate de externalizare la Nova Apaserv, sigur că şi noi am avansat ideea externalizării pe anumite servicii, poate nu cu acelaşi impact social. Ei recomand şi mă exprim în subiectul acesta pentru că impactul va fi asupra a aproximativ 1.000 de botoşăneni dacă luăm în calcul personalul existent acolo cu tot cu familii. Poate dacă era într-o altă zonă nu m-aş fi pronunţat deloc, dar vorbim de 1.000 de botoşăneni care pot fi afectaţi”, a spus
primarul Ovidiu Portariuc în cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri dimineaţă la sediul PSD.
Şeful Primăriei a cerut o atenţie maximă la aplicarea măsurii de externalizare totală la compania de apă întrucât această decizie ar avea şi efecte negative cu „pierderi de control sau creşteri la preţul la apă" şi s-a arătat nemulţumit că instituţia pe care o păstoreşte nu a fost consultată la momentul în care s-a luat în discuţie acest aspect. „
Prin impactul deosebit de puternic din punct de vedere social cred că ar trebui să fim şi noi consultaţi şi să fie o consultare mai largă legat de acest subiect. Sunt recomandări adresate celor care iau această decizie pentru că este una care va avea un impact destul de puternic. Nu aş vrea să ne trezim peste un an, doi că avem preţuri mai mari la apă şi aşa preţurile la apă sunt mari la Botoşani, sunt şi pierderi mari pe reţea, dar nu vreau să intru în detalii”, a încheiat
primarul. De altfel în Consiliul de Administraţie de la nivelul societăţii
Nova Apaserv în care s-a supus la vot măsura externalizării cei care s-au împotrivit au fost social democraţii.
CITEŞTE:
PSD-iştii din CA-ul de la Apă încearcă să blocheze externalizarea