Cele două cerinţe înainte de liberali pentru desemnarea unui nou viceprimar nu au fost acceptate de primarul Ovidiu Portariuc. Acesta şi-a menţinut declaraţiile iniţiale prin care a declarat că înlocuitorul lui Viorel Iliuţă va primi atribuţii în funcţie de competenţele pe care le are.
Cât despre dreptul de semnătură asupra tuturor documentelor, acest lucru iese total din discuţie întrucât, în opinia sa, o astfel de măsură ar bloca toată activitatea din cadrul Primăriei.
Ovidiu Portariuc a declarat că nici măcar
viceprimarul PSD, Cosmin Andrei nu are drept de viză asupra tuturor actelor.
„
Aşteptăm propunerea în Consiliul Local, salut această numire, după cum am mai spus cred că este timpul să facă mai multă administraţie şi mai puţină politică, aştept viceprimarul să vină şi să se apuce de treabă. În ce priveşte atribuţiile, exact cum am mai declarat vor fi pe măsura pregătirii şi competenţelor viceprimarului”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
În continuare, vis a vis de cerinţa liberalilor ca noul viceprimar să aibă drept de semnătură pe toate documentele interne, primarul a declarat că din punctul său de vedere nu are sens să mai introducă „alte elemente unicat în administraţia publică românească”.
„
Asta ar însemna ca un cetăţean în loc să aştepte două, trei zile să-i fie satisfăcută o cerere, să aştepte cinci sau şase zile ca să-i fie vizată şi de celălalt viceprimar. Deci toate aceste măsuri care intervin în cadrul administraţiei fără a o eficientiza ci din contră pentru a mări birocraţia, nu-şi au sensul. Noi discutăm raţional despre atribuţiile viceprimarului. În rest nu putem acum să blocăm activitatea în Primărie să facem cetăţenii să aştepte doar pentru că cineva vrea să vadă toate documentele. Eu vă spun că este un volum imens de cereri care trec zilnic prin Primărie, de ordinul sutelor, a cere asemenea condiţii înseamnă a bloca în mod voit activitatea”, a mai spus
Portariuc.
În cazul în care ar avea drept de semnătură pe toate documentele din Primărie, potrivit primarului, noului viceprimar i-ar trebui cinci, şase ore pe zi pentru a-şi pune viza. În consecinţă,
PNL nu va desemna o persoană care să preia locul lui
Viorel Iliuţă în fruntea
Primăriei dat fiind faptul că
Ovidiu Portariuc nu le îndeplineşte condiţiile puse în acest sens. De cealaltă parte, edilul şef susţine că activitatea din instituţie se poate desfăşura perfect cu un singur viceprimar.
CITEŞTE:
Iliuţă anunţă viceprimarul PNL şi are o cerinţă publică pentru primar