A dorit să clarifice această situație managerul
Spitalului Județean Mavromati, Viorel Iliuță care a arătat că nu vor exista modificări majore la activitatea medicală întrucât urgențele vor fi preluate în continuare.
“
Măsura care a isterizat Ministerul se referă la transformarea punctului de lucru UPU-Pediatrie în cameră de gardă începând cu septembrie, dacă în august nu se obţine finanţarea de la bugetul de stat. Am văzut că s-au isterizat şi nişte politicieni locali. Transformarea aceasta înseamnă că orice urgenţă este tratată în continuare, dar prin camera de gardă. Nu se pune problema ca urgenţa să nu fie tratată corespunzător”, a declarat
Viorel Iliuță.
Directorul de la spital a mai spus că singura modificare este privitoare la personalul medical care beneficiază în prezent de spor de urgenţă şi tratament salarial asemenea celor din structurile de urgenţă, dar din bugetul spitalului.
Viorel Iliuță a mai spus că nu se pune problema desfiinţării a ceva, ci doar a transformării. Asta înseamnă că aceeaşi oameni vor desfăşura activitate acolo, vor primi urgenţele, numai că nu vor mai avea sporuri de urgenţă, ci sporuri ca restul angajaților spitalului.
”Noi nu o să mai plătim începând cu septembrie sporurile pentru structura de urgenţă. În ultimii trei ani, Spitalul Judeţean a cheltuit cu punctul de lucru UPU - Pediatrie aproximativ 3 milioane de lei, din fonduri proprii, bani care se regăsesc în plăţile restante şi arieratele spitalului", a mai spus
Viorel Iliuță. (G.E.)
CITEȘTE:
Îngrijorare de tată: Apel la Țurcanu și Iliuță de la Portariuc cu UPU de la copii