Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, s-a întâlnit astăzi, 20 februarie 2013, cu viceprim-ministrul și ministrul dezvoltării regionale, Liviu Dragnea, căruia i-a solicitat sprijinul pentru finanțarea mai multor proiecte de interes local. În cadrul întâlnirii s-a stabilit deblocarea și urgentarea proiectului de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu din municipiul Botoșani.
"5 milioane de euro pentru teatru"
„
Domnul viceprim-ministru m-a asigurat de tot sprijinul său pentru municipiul Botoșani, mai ales în ce privește derularea proiectelor cu finanțare europeană. Am convenit ca în cel mult două săptămâni să îi trimit la minister spre aprobare documentația pentru proiectul de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu, în valoare de 5 milioane de euro ”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Susţinere pentru onorarea promisiunilor electorale
Edilul municipiului Botoșani a mai adăugat că Ministerul Dezvoltării Regionale va sprijini Primăria în proiectele de reabilitare termică a blocurilor și în pre-finanțarea proiectului privind „Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa”. „
Domnul viceprim-ministru mi-a spus că pot miza pe susținerea domniei sale în ceea ce privește reabilitarea termică a blocurilor – una din promisiunile mele electorale importante. De asemenea, am primit asigurări că nu vom întâmpina probleme cu prefinanţarea proiectului „Parcului de la Cornișa". Ideea e că de acum înainte vom avea o colaborare directă în toate proiectele Primăriei care intră în sfera Ministerului Dezvoltării Regionale”, a precizat
Portariuc. Un alt proiect aprobat în cadrul discuției cu viceprim-ministrul este Centrul Național de Informare și Promovare Turistică care va fi realizat în Centrul Vechi al municipiului Botoșani.
CITEŞTE:
Portariuc a trecut şi pe la ministrul culturii pentru salvarea unei biserici