La aproape trei ore de la debutul Conferinţei Județene PSD Botoșani i s-a dat cuvântul şi primarului de Botoșani, Ovidiu Portariuc. Acesta ajuns să vorbească abia după edilii de Dorohoi şi Darabani. Redăm mai jos câteva declarații făcute de la microfon de președintele organizației municipale PSD Botoșani:
Alegerile nu sunt doar finalul, ci începutul unui lung drum
Am sperat şi sper în proiectul USL
Mă aștept de la partenerii noștri să nu dea cu oiştea în gard
Aşteptarea este ca noi să ne facem treaba şi nu să ne certăm
Am un respect deosebit pentru seniorii organizației noastre şi doresc să apelez în continuare la experiența dumnealor
Andrei ne-a ajutat la toate ciclurile electorale de când era preşedinte executiv, deci nu a așteptat să devină președinte
În, prezent Andrei este persoana cea mai potrivită pentru a prelua conducerea organizației județene
Cred că noua echipa, strânsă în jurul lui Andrei Dolineaschi, are puterea de a produce schimbarea la Botoșani