Criticile aduse de primarul de Botoşani la adresa organizatorilor Târgului Agro-Zoo 2013 de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi nu au rămas fără răspuns din partea celor vizaţi. Preşedintele Asociaţiei Moldoovis îl contrazice pe edilul şef, care vineri afirma că la prima ediţie a fost co-organizator şi că mai mult de jumătate din logistică fusese asigurată de el.
Ionică Nechifor susţine că, de fapt, prima ediţia a avut loc în urmă cu opt ani sub forma unui târg de miei, pielicele și produse tradiționale, iar atunci
Ovidiu Portariuc nu a participat la manifestări, organizarea și logistica fiind în sarcina
Asociației Moldoovis.
„În anul 2010, cu sprijinul consistent al deputatului de atunci Florin Țurcanu, președintele Asociației Moldavis, Ionică Nechifor, a pus bazele primului Târg Agro-Zoo de la Popăuți, cunoscut acum în toată țara. Nici la prima ediție a Târgului Agro-Zoo, actualul primar Iulian Ovidiu Portariuc nu a fost prezent la manifestări, deoarece interesul dumnealui în acea perioadă gravita doar în jurul propriilor afaceri așa zise ecologice”, a declarat
Ionică Nechifor.
Potrivit acestuia, în perioada în care actualul primar susține că ar fi fost co-organizator la această manifestare, construcția politică actuală, adică USL, nu era încă închegată în formațiunea prezentă.
Organizatorii din acest an îl aşteaptă pe edilul şef să participe alături de botoșăneni la manifestările de la Popăuți din 21-22 septembrie,
„unde va putea învăța din experiența agricultorilor și zootehniștilor prezenți la târg”.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Portariuc îi dă lui Ţurcanu în cap cu Agro-Zoo: Jumătate a fost organizat de către mine