”
Intenționez să promovez o HCL la care lucrăm în prezent în scopul atragerii de investiții și crearea de noi locuri de muncă privind schema de ajutor de minimi. Și anume vom acorda investitorilor care creează un minim de locuri de muncă și cu o anumită valoare a investiției reduceri la impozitul pe clădiri și pe teren”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Primarul a spus că acest model se aplică și în alte orașe din țară, pragul de pornire al investiției fiind de la 500.000 de euro până la 5 milioane. Reducerile din impozite ar urma să crească progresiv de la 20 – 25% până la 85 – 90% din valoarea impozitului.
”Se vor stabili perioade care pot fi de trei ani, de cinci sau de opt. Vrem să luăm din experiența tuturor orașelor care au mai implementat până acum, nu sunt foarte mult, e un model pe la Timișoara, mai e pe la Cluj din câte știu”, a adăugat
primarul.
Ovidiu Portariuc a încheiat prin a spune că-și dorește să-și însușească cât mai mult din experiența administrațiilor publice din celelalte orașe și chiar să aducă îmbunătățiri acestor programe. Cadrul fiscal pentru atragerea investitorilor este făcut, potrivit primarului și în contextul reabilitării drumului național Botoșani – Suceava.
(G.E.)
CITEȘTE:
Portariuc 2014: Gata cu locurile de muncă şi lupta împotriva corupţiei! Copertine în staţii, WC-uri publice şi cât mai multe locuri în… cimitire