Cel puțin în cazul Primăriei modul în care va decurge scrutinul electoral din 2016, rămâne neschimbat. Legea alegerilor locale a suferit o serie de modificări dar care nu vizează Primăria, ceea ce înseamnă că, în continuare primarii vor fi aleși dintr-un singur tur. În schimb, lucrurile se vor schimba la Consiliul Județean, unde, nu vor mai exista candidaturi unice pentru funcția de președinte.
Camera a adoptat, miercuri 6 mai 2015, cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri, proiectul de lege privind alegerilor locale, stabilind că preşedinţii CJ vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur.
De altfel, astfel s-a procedat și până în 2008. Ultima dată când consilierii județeni au decis președintele județului a fost în 2004 iar bătălia s-a dat între Constantin Conțac și Mihai Țâbuleac. Cel de-al doilea, pe atunci liberal, a pierdut președinția CJ la diferență de un singur vot, adică cu 16 voturi față de 17, cât adunase Constantin Conțac.
Potrivit Mediafax, deputatul Ioan Oltean a arătat că PNL susţine ca alegerea primarilor şi a preşedinţilor CJ să se facă în două tururi de scrutin. Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a spus că toţi primarii PNL au cerut să se menţină alegerea într-un singur tur, însă, PNL susţine două tururi deoarece "trebuie legiferat în interesul comunităţilor locale şi pentru democraţie". Propunerea nu a fost acceptată de plen.
Potrivit celor adoptate de deputaţi, preşedinţii Consiliilor Judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia vor putea fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat.
O altă prevedere a proiectului de lege adoptată este că primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent.
Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.
(G.E.)
Fonduri suplimentare pentru pensionari: Ce sume ar putea primi în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Bărbat dat jos de la volan de polițiști: Conducea în zig-zag si a ajuns pe sensul opus
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Cum își educă fiul botoșăneanca Gabriela și soțul ei: Cu Dani se joacă, eu impun pedepsele
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile