Jumătate dintre locuinţe vor trebui cedate MApN
Mai exact, actul normativ vizează transmiterea unei părţi dintr-un imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Botoşani şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Botoşani.
„Guvernul a adoptat această Hotărâre prin care o parte dintr-un imobil se transferă Consiliului Local al Municipiului Botoşani, pentru construirea de locuinţe. Transferul este condiţionat de transmiterea în domeniul public al statului şi în administrarea MApN a 50% din locuinţele ce vor fi realizate pe acest amplasament”, a anunţat Executivul.
"Dăm dovadă de seriozitate"
Primarul Ovidiu Portariuc se află la Bruxelles şi a aflat de la
deputatul Andrei Dolineaschi de adoptarea actului normativ.
„În acest fel dăm dovadă de seriozitate. În campania electorală din 2012 ne-am luat două mari angajamente: modernizarea drumului Botoşani – Suceava şi transferul terenurilor Armatei. Lucrările la drum au început, terenurile Armatei au trecut la municipiul Botoşani”, a afirmat
Andrei Dolineaschi, preşedintele PSD Botoşani.
Deocamdată nu este cunoscută cu exactitate suprafaţa transferată, însă potrivit ultimelor documentaţii ar fi fost vorba undeva în jurul a 45 de hectare.
„Mai multe detalii despre acest proiect le va da primarul Ovidiu Portariuc când se va întoarce la Botoşani”, ne-a mai spus
Andrei Dolineaschi, secretar general PSD Botoşani.
Acum are terenul, dar n-are bani pentru locuinţe
Ovidiu Portariuc a promis în campanie ridicarea a 1.044 de locuinţe pentru tineri, însă în acest an în bugetul oraşului nu este prevăzut nici un leu pentru construcţia propriu-zisă, ceea ce ar înseamna că toate apartamentele ar trebui făcute în ultimul an de mandat, lucru imposibil.
(S.B.)
VEZI CÂT TIMP A TRECUT DE CÂND A PUS SIMBOLIC O CĂRĂMIDĂ OVIDIU PORTARIUC:
Mazăre & Portariuc, cancioc la proiect de bloc, cu pupături şi gagici – VIDEO & FOTO
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Portariuc îşi dezumflă singur gogoaşa cu locuinţele ieftine: nu se fac nici anul ăsta