Obiectivul conferinței a fost acela de a defini politica „ideală” de primire și de incluziune socială, la nivelul comunităților locale, a cetățenilor europeni din alte state membre. Cu această ocazie a fost prezentat studiul privind impactul liberei circulații a persoanelor în 6 orașe ale UE, respectiv: Barcelona, Dublin, Hamburg, Lille, Praga și Torino, elaborat de Comisia Europeană cu sprijinul Ernest&Young.
"Plecarea forței de muncă generează dezechilibre atât în orașele de destinație așa cum se prezintă aici, cât și în orașele pe care le părăsesc. Forța de muncă activă, cu vârste între 20-45 de ani, calificată, educată, constituie majoritatea care părăsește orașele din România, creând astfel un cerc vicios; lipsa acesteia duce la imposibilitatea atragerii de investiții pentru crearea de noi locuri de muncă și implicit posibilitatea oferirii unui mediu stabil propice întemeierii unei familii și a dezvoltării locale.
Solicit Comisiei UE o abordare separată a regiunii NE din România, cea cu PIB-ul cel mai scăzut din Europa, în vederea găsirii de soluții pentru a micșora decalajele enorme existente în prezent. E mai ușor să intervenim asupra cauzelor decât a efectelor.
Discursul legat de problema venirii românilor și bulgarilor în orașele din Vest este cel puțin incorect pentru că accentuează doar dezavantajele, nu și avantajele certe de care beneficiază economiile acestor state. Abordarea problemei comunității rome necesită o atenție maximă și colaborare între orașele europene, destinații sau punct de plecare, pentru a găsi soluții comune”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
La reuniunea Comitetului Regiunilor au participat peste o sută de reprezentanți ai autorităților locale din țările membre ale Uniunii Europene, pe lângă primarul Ovidiu Portariuc, reprezentant al Asociației Municipiilor din România, participând și Mariana Gâju, președintele Asociației Comunelor din România.
Conferința a fost organizată și prezidată de Viviane Reding, vicepreședintele Comisiei Europene. Ovidiu Portariuc a avut intervenții și a răspuns întrebărilor din public, în cadrul unui panel, alături de viceprimarul Londrei și primarul orașului Lille.
CITEŞTE:
Portariuc pleacă la Bruxelles să reprezinte primarii de municipii
[[banner]]
[[galerie-foto]]