Cele mai importante aspecte de la Botoșani ar trebui să fie axate, consideră edilul șef pe obiectivele de investiții aflate în desfășurare, mai ales că vremea s-a calmat și în sfârșit primăvara își face resimțită prezența.
”În loc să ne bucurăm că încep investițiile la Botoșani, se deblochează lucrările la acest șantier Botoșani – Suceava. La Cornișa ieri s-a deschis șantierul. Deci iată lucrări de 600 – 700 de miliarde la drumul Botoșani – Suceava, 500 de miliarde la Cornișa…despre asta trebuie să vorbim, că în Botoșani se fac investiții de peste 1.000 de miliarde. Asta cred că îi interesează pe cetățeni”, a spus
primarul de Botoșani.
Ovidiu Portariuc a efectuat o vizită în teren în cursul dimineții de luni însoțit de noul consilier de la cabinet, Bogdan Bețenchi, una dintre locații fiind centrul istoric al municipiului.
”Astăzi am verificat lucrările în oraș, intenționăm să facem un cadastru al spațiilor verzi și să schimbăm total fața orașului din punctul acesta de vedere, că sunt zone în care nu s-a intervenit de peste 10 ani de zile pentru că nu era una din priorități și cred că ați observat că s-a început amenajarea acestor spații”, a adăugat
Ovidiu Portariuc.
Ceea ce înseamnă că salariații de la Edilitare vor trece la acțiuni de săpare și plantare de gazon, fiind purtate discuții pentru achiziții de semințe de gazon.
(G.E.)
CITEȘTE:
Polițiști locali puși ”la pândă” de primar pe Calea Națională