Primarul urbei, Ovidiu Portariuc a plecat astăzi spre capitală pentru a participa timp de două zile la forumul economic în care România este gazda premierului chinez Li Keqiang care a sosit deja la București însoţit de o delegaţie oficială din care fac parte miniştri de finanţe, externe, comerţ, pentru dezvoltare şi oameni de afaceri, reprezentanţi a 200 de companii.
Ovidiu Portariuc a declarat că o astfel de întâlnire este extrem de oportună pentru Botoşani şi botoşăneni prin prezenţa numeroasă de potenţiali investitori care şi-ar putea îndrepta atenţia către oraşul nostru.
„
Astăzi voi pleca la Bucureşti unde voi participa mâine şi poimâine la forumul româno-chinez. Mâine este forumul economic pe ateliere de lucru, vor participa peste 300 de oameni de afaceri din China. Participarea este la cel mai înalt nivel cu vizita, cred că aţi auzit de vizita premierului. Este prima vizită de după 20 de ani a unui premier chinez în România”, a declarat primarul
Ovidiu Portariuc.
[[banner]]
Va avea o prezentare într-unul din ateliere preşedintele Consiliului Judeţean Suceava pe partea de turism. „ A
m discutat cu Cătălin Nechifor, el va avea o prezentare la atelierul de turism, va prezenta oportunităţile de turism din Suceava şi am discutat să introducă în prezentare şi elemente din prezentarea Botoşaniului”, a mai spus
primarul.
Ovidiu Portariuc va reveni la
Botoşani joi, 28 noiembrie când va fi prezent la o şedinţă de Consiliu Local care se anunţă a fi un maraton cu 40 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi.
(G.E.)
CITEŞTE:
ACUM: Directorul ADRNE la Primărie, dă drumul la banii pentru anvelopări - FOTOGALERIE