A reacţionat şi primarul Ovidiu Portariuc cu privire la declaraţiile făcute de aşa zisul partener din alianţă, Florin Ţurcanu cu privire la schimbarea lui Cosmin Andrei şi care a arătat din nou „alianţa deja oficializată” dintre liberali şi democrat liberali.
Edilul şef a mai spus că aceste jocuri de culise nu sunt unele de noutate şi persistă de aproximativ un an de zile de când ar fi început primele cochetării între PNL şi PDL, adică la scurt timp de la câştigarea alegerilor locale.
„PNL s-a depărtat uşor, uşor de PSD şi după cum s-a văzut, noi anticipam, că se va ajunge aici. Dar PNL trebuie să-şi asume ieşirea din USL, asta înseamnă practic schimbarea viceprimarului, schimbarea protocolului de guvernare USL la nivelul municipiului şi dl Ţurcanu trebuie să-şi asume ruperea alianţei la Botoşani. Şi probabil va răspunde cetăţenilor atunci când va fi întrebat, a fost votat ca USL şi nu ca PNL de ce face alianţă cu partidul cel mai sancţionat”, a declarat
primarul.
Ovidiu Portariuc a mai spus că nu are o motivaţie care să-l fi determinat pe
Florin Ţurcanu să se alieze cu PDL – iştii iar înlocuirea lui
Cosmin Andrei cu un liberal este o strategie întrucât deocamdată nu este posibil să desemneze un democrat liberal.
[[banner]]
„Mai e timp până în decembrie, nu ştiu dacă lucrurile vor sta tot aşa, adică o să încercăm să avem o discuţie la nivel de conducere a partidelor, o să informăm şi conducerea de la nivel central pentru că există un protocol la nivel naţional. Dacă dl. Ţurcanu va dori să rupă USL de la Botoşani cred că-şi asumă un lucru poate prea mare chiar şi pentru domnia sa”, a mai spus
primarul.
Edilul şef a mai explicat şi dedesubturile privitoare la menţinerea PP DD – istului Marius Cristescu în plenul municipal.
„Se mizează pe un vot şi controlul pe acel vot care le asigură acel vot şi funcţionarea acestei alianţe chiar dacă e în ilegalitate”, a mai completat
primarul.
(G.E.)
CITEŞTE:
Cosmin Andrei despre schimbarea sa: Dl Ţurcanu să-şi asume public ruperea USL