Ovidiu Portariuc a declarat că nu ia parte la protestele care sunt organizate de tinerii din Botoșani, dar le-a transmis și celorlalți politicieni de pe plan local să facă același lucru.
Primarul a menționat că a urmărit mișcările stradale de amploare din capitală și a fost stăpânit de același val de revoltă asemenea celor 25.000 de tineri care au protestat: ”Sigur că este acest val pe care îl înțelegem, am fost și eu indignat și revoltat dar trebuie să fim raționali, să ne așezăm la masă și să discutăm, să ne uităm la cauze și să acționăm chirurgical, dacă nu în câțiva ani ne vom trezi cu alte situații de acest gen. Și nu știu dacă, încă o dată are vreo vină Guvernul”.
Ovidiu Portariuc a mai spus că încurajează acțiunile protestatarilor : ”Eu lupt împotriva corupției din interior, de aici din sistem și îmi este mult mai greu și cu greu reușim să scoatem la iveală lucruri care s-au întâmplat în urmă cu 10 ani de zile sau cinci ani. Dlor, sigur că trag un semnal de alarmă, foarte bine că o fac și-i încurajez să o facă”.
Și, în același timp a transmis celor care fac politică de la Botoșani să nu confiște aceste inițiative ale cetățenilor care nu fac altceva decât să tragă semnale de alarmă cu privire la sistemul șubred din România.
”Am rugămintea către liderii politici locali să nu confiște această mișcare a tinerilor care este dacă vreți curată, inocentă și să vedem lideri politici care numai luptă împotriva corupției nu fac, pentru că ei sunt printre primii vizați, să lase deoparte aceste lucruri. Deci este un sfat dacă vreți, pentru liderii politici de la Botoșani”, a încheiat Ovidiu Portariuc.
CE SE ÎNTÂMPLĂ DISEARĂ LA BOTOȘANI - Protest de amploare la Botoșani : Sute de oameni au anunțat că ies diseară în stradă!
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024