O altă nemulţumire a primarului vis a vis de modul în care s-a acţionat pentru deszăpezirea în oraş din acest este îndreptată şi către asociaţiile de proprietari care nu au intervenit mai deloc în cartiere şi nu au solicitat sprijinul autorităţilor.
Motiv pentru ca, asociaţiile de proprietari care se aflau în subordinea viceprimarului Viorel Iliuţă au trecut de luni, 7 ianuarie 2013 în cea a primarului. „
De asemenea, sunt nemulţumit de modul în care au acţionat asociaţiile de proprietari şi am discutat şi cu dl. viceprimar Viorel Iliuţă, începând de astăzi voi prelua eu conducerea asociaţiilor de proprietari şi în cel mai scurt timp vom face acolo şi controale legate atât de tematică, organizatorică, financiară cât şi cele legate de intervenţia specifică sezonului rece”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Edilul şef a mai precizat că asociaţiile de proprietari nu s-au mobilizat mai deloc pentru deblocarea cartierelor şi au acţionat numai după ce a intervenit Primăria.
„Nu sunt mulţumit de modul cum se lucrează la nivel de asociaţie de proprietari. Asociaţiile ar trebuie să aibă iniţiativă, de altfel un lucru care l-am reproşat şi celor de la Urban Serv, nu este destul să răspundă la cerinţele noastre, nu e nevoie să fiu eu în fiecare seară cum a fost în luna decembrie să umblu la miezul nopţii să constat că trebuie să dea cu antiderapant pentru că a îngheţat carosabilul, ei ar trebui să aibă o echipă mobilă, un dispecerat mobil, iniţiative care să vină la propunerea lor, nu a noastră”, a mai spus
primarul.
CITEŞTE:
Portariuc duce deszăpezirea în privat pentru utilaje de milioane de euro