Locul de unde a pornit scandalul ”Watergate” cunoscut pe întreg mapamondul a fost vizitat de primarul municipiului reședință de județ, aflat în Statele Unite ale Americii, după ce a câștigat o bursă.
Ovidiu Portariuc a văzut și o altfel de presă, la un nivel superior față de cea cu care era obișnuit.
”O experienta de neuitat-vizita si participarea la sedinta editoriala ce pregateste prima pagina a celui mai important cotidian din lume! Cu o traditie de peste 100 de ani,detinuta de familia Graham, avand peste 500.000 cititori pentru editia tiparita si peste 15 mil editia online,pentru care lucreaza peste 800 jurnalisti, Washington Post ramane un etalon pentru presa de pretutindeni”, a scris primarul de Facebook.
The Washington Post este cel mai mare ziar american din Washington. Este totodată și una dintre cele mai vechi publicații ale orașului, fiind fondată în anul 1877. Ziarul este deținut de compania media The Washington Post Company și a fost premiat cu 47 de premii Pulitzer până în prezent.
Ovidiu Portariuc a ajuns și la Memorialul lui Abraham Lincoln, cel de-al 16-lea președinte al Americii. (G.E.)
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024