Piscina care s-a deschis cu mare fast în prima zi de august la Dorohoi, este doar o mică parte din ceea ce plănuiește să facă primarul celui de-al doilea municipiu al județului.
Dezvăluirea vine chiar de la edilul Dorin Alexandrescu, care și-a luat, cel puțin verbal, angajamentul de a le mai aduce un loc de distracție dorohoienilor. Piscina din spatele Sălii Polivalente pălește în fața planului măreț pe care îl are primarul.
„Vreau să reabilitez întreaga zonă unde zace în paragină fostul ștrand al municipiului. Să reconsolidăm totul, să deschidem ștrandul care este dublu cât piscina, și asta aș vrea să se întâmple înainte de deschiderea proiectului Cornișa”, ne-a spus Dorin Alexandrescu, de altfel coleg de partid cu edilul Botoșaniului, Ovidiu Portariuc.
De altfel, ideea de a devansa deschiderea complexului Cornișa este una agreată de mai toți dorohoienii. „Vă arătăm noi că Dorohoiul e cel mai tare!” sau „Nu mai mergem la mare, la Dorohoi găsim tot ce ne trebuie”, au fost câteva dintre reacțiile celor care au fost prezenți la inaugurarea primei piscine în aer liber de la Dorohoi.
Totodată, Dorin Alexandrescu a mai spus că dacă nu va reuși să își ducă la îndeplinire planul până la finalul mandatului, va lăsa proiectul pe mâinile celui care îi va urma la cârma municipiului, dacă nu va fi chiar el cel care mai stă la biroul primarului pentru încă patru ani.
(C.B., M.M.)
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024