La trei zile de la izbucnirea scandalului privind riscul enorm ca FC Botoşani să joace la Iaşi meciurile din Liga I, primarul Ovidiu Portariuc a comentat în sfârşit situaţia creată. El a ales Facebook ca şi cale de comunicare, postând un mesaj prin care susţine că, de fapt, sprijină echipa.
Acţionarii trag semnal de alarmă că ajungem la Iaşi, Portariuc vede doar speculaţii
Potrivit edilului şef, care la cel mai important meci din istorie a preferat să meargă la un forum PES Activists decât să vină pe Stadionul Municipal, ce se întâmplă în aceste zile la Botoşani sunt doar
„speculaţii şi intenţiile unora de a umbri eforturile noastre”. Cu toate acestea, nu face nici o referire la acele „eforturi”, nu avansaează nici o dată privind începerea lucrărilor şi, cel mai important, nu dă nici o asigurare că
FC Botoşani va disputa acasă meciurile de pe teren propriu. Redăm mai jos integral mesajul lui
Ovidiu Portariuc, cu precizarea că inclusiv acţionarii de la
FC Botoşani au tras un semnal de alarmă pe această temă, arătând că pericolul ca roş-alb-albaştrii să dispute partidele din
Liga I la Iaşi este uriaş, ceea ce înseamnă că nu mai este vorba de nici o speculaţie, ci de un fapt cât se poate de real.
"Promovarea echipei locale a reprezentat o prioritate pentru noi!"
Va salut pe toti, din Germania!Am incheiat inca o zi plina de actiuni interesante impreuna cu colegii din administratia orasului Stuttgart.Mai multe amanunte despre aceste activitati in curand!Sunt la curent cu polemicile aparute in presa locala legate de sustinerea FC Botosani pentru a juca in Liga1!Vreau sa va asigur ca promovarea echipei locale a reprezentat o prioritate pentru noi!Cred ca alocarea celui mai mare buget din ultimii 3-4 ani pentru modernizarea stadionului demonstreaza acest lucru!Obiectivul principal al viceprimarului Cosmin Andrei a fost sustinerea FC Botosani in aceasta perioada!Restul sunt speculatii si intentiile unora de a umbri eforturile noastre!Abia astept sa ajung acasa,sa fiu alaturi de baietii nostri pentru a ne bucura impreuna la urmatorul meci de momentul pe care il asteptam cu totii!Vom bate sambata SportulSt si vom scrie istorie!Hai Botosani!
De când s-a aflat că FC Botoşani ar putea evolua la Iaşi sute de botoşăneni şi-au exprimat indignarea în ziarele electronice, alţii chiar pe contul de Facebook al primarului, prinzând contur organizarea unui miting în faţa
Primăriei Botoşani.
VEZI ŞI:
VIDEO Bombă Iftime : Licenţa la Liga I e pe stadionul din Iaşi; f.f.f. greu să jucăm acasă
CITEŞTE ŞI:
Ovi lasă-ne, n-avem toţi neveste la Iaşi