Întreaga țară dar mai ales politicienii s-au concentrat în după amiaza zilei de luni, 1 februarie 2016 pe discuțiile ce au avut loc cu ușile închise la Palatul Cotroceni vis a vis de cerința organizării alegerilor în două tururi.
Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu se bagă să dea ordonanţă de urgenţă în privinţa alegerilor locale, dar liberalii au găsit deja o altă soluţie. Copreşedintele PNL Vasile Blaga afirmă că, la Senat, se poate crea o majoritate pentru susţinerea în plen a proiectului de lege înregistrat în Camera superioară referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
"Legea alegerii primarilor în două tururi este în Senat. Are votul pozitiv al Comisiei juridice. Să îşi parcurgă drumul şi să ajungă în plen. (...) Am văzut o posibilă deschidere a UNPR din acest punct de vedere şi eu cred că în Senat se va putea crea o majoritate în favoarea legii", a declarat luni Vasile Blaga.
El susţine că legea în vigoare privind alegerile locale este neconstituţională, fapt prezentat şi premierului Dacian Cioloş, la consultările de luni.
"Noi considerăm că legea este neconstituţională şi am arătat premierului că în articolul 2 foarte clar se spune că suveranitatea naţională se manifestă de către autorităţi, alese prin vot direct şi corect. (...) Vorbim aici de tot ceea ce înseamnă reprezentativitate, vedem ce spun oamenii, mergem foarte mult în teritoriu. (...) Hai să fim serioşi, dacă rămânem cu acest sistem de alegere nu se va întâmpla nimic spectaculos, pentru că este greu să treci de barajul partidelor care au un număr impresionant de primari. Toate lucrurile astea le-am prezentat premierului, le-a ascultat", a spus copreşedintele PNL.
Blaga a precizat că PNL este dispus să amendeze proiectul de la Senat.
"Noi nu l-am ameninţat nici cu moţiune, cum au făcut-o alţii, nici că nu participăm la alegeri. (...) Eu cred că putem face şi noi lucrul acesta în Parlament, există un proiect de lege în Senat. Noi suntem dispuşi să-l şi amendăm. Am înţeles că unii doresc alegerea şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi, nu avem nimic împotrivă. Dorim doar ca tot mai mulţi români să participe la procesul electoral, pentru că, până la urmă, asta face bine României. Nu rămâne moartă o lege importantă pe care am promovat-o, dintre cele cinci din Codul electoral, noua lege a partidelor politice. Am dat posibilitatea ca ele să se înfiinţeze cu număr mai mici de membri, pentru că într-adevăr acolo era o problemă mare, eram unul dintre cele mai restrictive state europene din acest punct de vedere", a explicat Blaga.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile