Andrei Roheţki este fără-ndoială cel mai bun portar sucevean al ultimului deceniu. A pus pentru prima dată mănuşile de portar în mână la clubul Bucovina Suceava, însă perioada junioratului a efectuat-o la Piteşti, la Şcoala de Fotbal a marelui Nicolae Dobrin. În 2004, la vârsta de 19 ani a revenit acasă, la nou înfiinţata Cetatea Suceava, iar evoluţiile bune l-au propulsat ulterior între buturile unei echipe de Liga I, este vorba de Ceahlăul Piatra Neamţ.
După despărţirea de nemţeni a mai trecut pe la FC Botoşani şi FCM Dorohoi, iar astă primăvară, în plin campionat, a şocat pe toată lumea când a părăsit lotul formaţiei Rapid Suceava şi a plecat în căutarea unui trai mai bun, în Anglia. „Am 30 de ani şi o familie de întreţinut, nu mai puteam să stau în România pe 2.000 de lei pe lună. După cum ştiţi, viaţa de fotbalist e scurtă şi în mod normal trebuie să strângi bani pentru mai târziu, ori mie nu-mi ajungeau de la o lună la alta. N-am renunţat însă fără regrete la meseria de fotbalist, pentru îmi plăcea ceea ce făceam, iar lumea mă recunoştea pe stradă. Mi-am dat însă seama la un moment dat că nu pot ajunge nicăieri dacă nu există şi susţinere financiară. Din păcate, totul merge din rău în mai rău în fotbalul românesc şi e mizerie multă. Şi ce-i mai mai frustrant, că mai există oameni cu serviciu stabil din România care ne invidiază pentru faptul că suntem fotbalişti şi pentru viaţa pe care o ducem, când de fapt ar trebui să se întâmple invers. La cum decurg treburile la noi, nu trebuie să ne mire dacă în curând o să ne apropiem la nivel de performanţe de Andorra”, a declarat Andrei.
Aşadar, sătul de neajunsurile vieţii de fotbalist din ţara noastră, Roheţki a plecat la Londra în luna aprilie a anului trecut. Spune că i-a fost greu să ia această decizie, în condiţiile în care toată viaţa sa a fost legată de fotbal, iar în sinea sa existau la acel moment îndoieli majore. „A fost dificil la început şi m-am temut că nu o să mă acomodez, mai ales că soţia şi fetiţa îmi rămăseseră în România. Acum, dacă stau să mă gândesc bine, a fost cea mai bună hotărâre pe care am luat-o în viaţa mea. Am tras tare şi mi-am pus toate problemele la punct, aşa că din luna noiembrie mi-am adus şi familia lângă mine. Duc în prezent viaţa liniştită la care visam de atâta timp şi mă simt un om împlinit. Nu-mi lipseşte nimic şi încă nu pot să realizez cum toată lumea din jurul meu poate fi atât de relaxată şi fericită”, a mărturisit fostul fotbalist al Rapidului.
La Londra, Andrei lucrează la o firmă de curierat, fiind coleg de serviciu cu doi buni prieteni, Gabriel Şuleru şi Paul Bosancu, foşti fotbalişti suceveni cu sute de meciuri la activ în eşaloanele doi şi trei din România. „Am un serviciu foarte bun, care îmi permite să petrec mult timp alături de familie şi să merg constant la fel de fel de evenimente sportive. Printre altele, am fost în tribune la Cupa Mondială de rugby şi i-am încurajat din toată inima pe , am fost prezent, de asemenea, la meciul dintre West Ham United şi Astra Giurgiu din preliminariile Europa League, dar şi la confruntarea de pe Wembley, dintre Chelsea şi Arsenal, din Supercupa Angliei”, a precizat Roheţki. Andrei a dezvăluit că este vecin în cartier cu Ovidiu Halip, cu care a fost coleg la Cetatea Suceava, dar şi cu fratele mai mare al internaţionalului român Mihai Roman, care l-a ajutat mult în perioada sa de început în Anglia.
„Roiu” n-a putut însă se rupă definitiv de fotbal, mai ales că îndrăgeşte foarte mult acest sport şi s-a învăţat de mic să facă mişcare în aer liber. Continuă să joace la nivel de semi-amatori pentru cea mai cunoscută echipă de români din Anglia, intitulată sugestiv FC România, care activează în Liga a IX-a din Albion. Are drept coechipieri fotbalişti destul de cunoscuţi din ţara noastră, precum Paul Tincu, fost internaţional de tineret care a jucat în Liga I pentru Poli Iaşi, Adrian Cososchi, ex Cetatea Suceava, Bogdan Ungureanu (SC Bacău, CF Brăila), sau Cosmin Sandu şi Gabriel Ghinea de la ACS Berceni. Interesant este că FC România are în lot şi doi stranieri, este vorba de un bulgar şi de un columbian de culoare.
„Avem echipă bună şi suntem bine pregătiţi pentru că ne antrenăm de trei ori pe săptămână. Suntem pe primul loc la finalul turului, obiectivul nostru fiind acela de a promova în eşalonul superior. În acest sezon am avut un parcurs lung şi în Vase Cup, o competiţie adresată echipelor mici, ajungând până în faza sferturilor. Întrecerea se bucură de o mare popularitate, finala disputându-se în fiecare an în templul fotbalului, pe stadionul Wembley. Adversarii de aici sunt mai agresivi, dar nouă ne convine acest lucru, pentru că avem alte calităţi. Echipa este susţinută financiar de comunitatea românească, fiind destui conaţionali de-ai noştri care s-au realizat în Marea Britanie, însă avem drept sponsori şi câteva firme autohtone. La meciurile noastre nu vin doar români, ci şi mulţi englezi, care au ajuns să ne aprecieze nu doar ca fotbalişti, ci şi ca oameni”, a relatat goal-keeper-ul sucevean.
Interesant este că sucevenii care locuiesc în nordul Londrei şi-au făcut o echipă de minifotbal, s-au înscris într-un campionat local şi au meciuri în fiecare vineri după amiază. „Nu-mi vine să cred ce este aici. De multe ori am impresia că Anglia este o ţară în care toată lumea joacă fotbal. Sunt sute de baze sportive şi toate sunt ocupate indiferent de oră. Spre exemplu, la terenul unde jucăm noi se face rezervările în luna ianuarie pentru tot anul”, a precizat Roheţki.
Andrei spune că nu doreşte să rămână la nesfârşit la acest loc de muncă, visul său fiind acela de a-şi găsi pe viitor un job în fotbal. „Pentru că programul mi-a permis acest lucru, am început şi cursurile unei şcoli de antrenori. La absolvire, voi avea echivalentul Licenţei C din România, însă nu intenţionez să mă opresc cu studiile aici. Ar fi extraordinar să mă întorc la un moment dat în fotbal, dar nu ca fotbalist de performanţă, pentru că nu mai e posibil acest lucru, ci în antrenorat. Am luat deja contact cu această meserie, pentru că în perioada în care am activat la FCM Dorohoi şi Rapid am lucrat individual cu mai mulţi tineri portari de la o şcoală de fotbal din Suceava. Şi mi-a plăcut ce-am făcut”, a mărturisit Roheţki.
În încheiere, Andrei a dorit să le transmită un mesaj fanilor formaţiei Rapid Suceava. „Le cer să fie în continuare alături de echipă, chiar dacă situaţia la club nu este una roz. Poate rezultatele nu sunt tot timpul aşa cum şi-au dorit, dar ar trebui să încerce să-i înţeleagă şi pe jucători. Când nu ai ce să pui pe masă de multe ori nu mai eşti în stare să dai totul pe teren. Sper ca în cel mai scurt timp să se mai remedieze din probleme, astfel încât fotbaliştii să-şi poate primi salariile şi primele la timp”, a conchis Andrei Roheţki. (Sursa Monitorul de Suceava)
CITEȘTE: 'Memorialul Ion Bordeanu' se apropie - AFLĂ toate detaliile despre echipe și regulament
Sebastian Dobrincu, despre cum ar vrea să fie viitoarea iubită: Un aspect pe care îl prioritizez
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
AUR-iștii în campanie la Dersca: Cetățenii își pun mari speranțe în Simion
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Traficant de droguri din Botoșani adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024