Anunțul a fost transmis pe una dintre rețelele de socializare de către reprezentanții Fotbal Club Botoșani.
FC Botoșani punctează în mercato. Eduard Pap (29 de ani) revine după două sezoane la echipa pentru care a jucat în perioada 2017-2023. Este primul transfer din această vară al moldovenilor.
Pap a fost un goalkeeper extrem de apreciat la Botoșani. A jucat în ultimele două sezoane pentru Gyor și Oțelul Galați, acolo unde a fost dat afară de Dorinel Munteanu, scrie gsp.ro.
„Bine ai revenit acasă, Eduard Pap!
La un an de la plecarea sa de pe „Municipal”, perioadă în care a evoluat atât în Ungaria, pentru ETO FC Gyor, cât și în SuperLigă, pentru Oțelul Galați, portarul în vârstă de 29 de ani alege din nou tricoul formației noastre, pe care l-a îmbrăcat și între anii 2017-2023. De-a lungul celor șase sezoane în care a păzit poarta „roș-alb-albaștrilor”, am avut parte de parade fabuloase, intervenții providențiale și momente minunate, cu participări în play-off-ul campionatului, dar și în cupele europene. Astăzi, Edi s-a întors, oficial, acasă, semnând un contract valabil până în anul 2026.
Mult succes, Edi, și cât mai multe evoluții de marcă între buturile echipei noastre!
Postarea este însoțită și de un clip special pentru Pap. Acesta durează un minut și prezintă mai multe faze din prima perioadă în care Pap a evoluat la Botoșani. Sunt evidențiate paradele sale, goalkeeperul fiind extrem de apreciat.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Haosul din fața școlii și nervii din trafic: Mașini blocate și trotuare pline de zeci de părinți
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile