Conducerea organizaţiei judeţene a PD-L a fost convocată la o întîlnire de vicepreşedintele naţional al formaţiunii Gheorghe Flutur. Aceasta a avut loc vineri la Teatrul Mihai Eminescu şi le ea au participat inclusiv primarii democrat-liberali din judeţ. S-au analizat cauzele eşecului usturător din primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi s-au stabilit strategii pentru turul al doilea.
După întîlnire, liderul naţional al PD-L a evitat să dea amănunte despre discuţiile pe care le-a purtat cu colegii de la Botoşani şi planurile pentru scrutinul din 6 decembrie. În schimb, acesta a adus o ploaie de acuzaţii liderilor PSD şi PNL, din care redăm cîteva.
„Mircea Geoană fuge de dezbatere televizată”.
„Hackerul cotei unice este Mircea Geoană”.
„În această campanie au fost enorm de multe atacuri pe Traian Băsescu”.
„Patriciu, Voiculescu, Vanghelie, Iliescu sînt adevăraţii beneficari ai alianţei dintre PSD şi PNL”.
„Strategia PSD este să aibă o Românie săracă pentru că ştiu că dacă e săracă, e socialistă”.
„Un lucru care ne face şi mai siguri de victorie este această alianţă grăbită făcută între PSD şi PD-L, alianţa trucajelor”.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a refuzat să comenteze sancţiunile care s-au aplicat unor directori şi aleşi locali ai PD-L după primul tur al alegerilor. De asemenea, în afara motivelor valabile în toate celelalte judeţe, el a oferit un singur element al înfrîngerii categorice pe care Băsescu a suferit-o la Botoşani :
„În zonele sărace a prins mai bine demagogia”.