Medicii interesați își pot depune dosarele până pe 8 noiembrie, ora 15:30.
Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a scos la concurs posturile de medici specialiști în chirurgie toracică și în chirurgie vasculară.
Scopul este acela de a putea operaționaliza cele două noi cabinete din Ambulatoriu care au primit avizul Ministerului Sănătății.
„Aceste două specialități sunt foarte importante, pentru că în Unitatea de Primiri Urgențe se prezintă foarte mulți botoșăneni cu urgențe de chirurgie vasculară și de chirurgie toracică. Prin angajarea a doi medici specializați în chirurgie toracică și chirurgie vasculară facem un pas uriaș spre înființarea unui compartiment specializat care să rezolve astfel de urgențe la Botoșani. În primă fază, cei doi specialiști vor activa în cadrul Ambulatoriului și ne vor ajuta pe partea de consultații, iar botoșănenii nu vor mai trebui să aștepte câte trei-patru luni pentru a fi programați la un consult de specialitate la Iași”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
De asemenea, au mai fost scoase la concurs alte cinci posturi de medici specialiști, de care sistemul sanitar botoșănean are mare nevoie. Acestea sunt în specializările: ATI (2 posturi), psihiatrie, pediatrie și sănătate publică și management.
„Suntem în plină campanie de recrutare de medici tineri, pentru că Spitalul Județean are nevoie de specialiști de cea mai înaltă clasă. Sperăm să fie cât mai mulți medici interesați să vină să profeseze la Botoșani. Pe lângă aceste posturi, în acest an, au mai fost scoase la concurs alte 31, cât în 2019 și 2020 la un loc. Încercăm să recuperăm ceea ce nu s-a făcut în ultimii ani, pentru că și pacienții botoșăneni trebuie să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, reamintind că, în acest moment, este în derulare un alt concurs pentru alte 14 posturi.
De la începutul anului, Spitalul Județean Botoșani a încheiat contracte de muncă pe perioadă nedeterminată cu 10 medici de diferite specializări, jumătate cât s-au angajat în ultimii cinci ani la un loc.
Consiliul Județean Botoșani, care administrează Spitalul „Mavromati”, va pune la dispoziția medicilor specialiști interesați locuințe ANL.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024