Paradoxal, o parte dintre acestea sunt la a doua sau a treia etapă de concurs, deoarece nimeni nu a trecut testul scris. Instituţia caută un referent debutant la compartimentul IT, un consilier debutant şi un consilier superior la Serviciul de Taxe şi impozite, un arhivar la Compartimentul Secretariat arhivă.
La două dintre ele s-au înscris etapa trecută peste 20 de candidaţi, dar niciunul nu a izbutit, câţiva dintre ei s-au reînscris şi la sesiunea următoarea. Cerinţele ar fi ca persoana nou angajată să aibă studiile necesare postului, să deţină cunoştinţe de specialitate în domeniul cerut, plus legislaţia aferentă postului şi cea a administraţiei publice locale. Pentru că posturile sunt contractuale, Primăria se ocupă de detaliile organizatorice şi va intermedia pentru doritori mai multe sesiuni până când se vor ocupa posturile.
Comisia de concurs este formată de fiecare dată din şeful compartimentului respectiv, plus salariaţi din cadrul Primăriei. Pentru că examenul este greu n-ar fi exclus ca concurenţii să recurgă la metode de copiat. „
Spunea cineva de o tentativă de copiere, dar a anunţat după examen că ar fi existat cineva în sală care avea un microfon în ureche şi ar fi copiat. Dacă scria corect lua examenul, dar nu a fost aşa. De aceea comisia a fost mai exigentă” a menţionat
primarul Dorin Alexandrescu.
Norocoşii care vor lua peste 50 de puncte la proba scrisă se vor putea prezenta la interviu, dar şi aici trebuie să obţină peste 50 de puncte pentru a promova examenul.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
Competiție acerbă cu 14 flăcăi care se luptă să fie șoferi pentru o șefă de instituție