Precipitațiile căzute fără încetare timp de două zile au produs inundații serioase și în județul Botoșani. Cea mai afectată localitate este Coșula.
16 hectare de teren arabil din comună s-a aflat sub ape după ce Miletin și-a ieșit din matcă. Mai exact, apele s-au revărsat peste șapte hectare din satul Coșula, tot atâtea din Pădureni și încă două din Șupitca. Totodată, au fost inundate două curți, așa că pompierii militari și voluntari au evacuat preventiv din cele două gospodării trei adulți și trei copii, care au dormit la rude și în Primărie.
Mai multe echipe de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și de voluntari au monitorizat toată noaptea cursurile de apă din zonele aflate sub cod galben și portocaliu. Sâmbătă dimineață apele s-au mai retras, iar familiile evacuate au revenit acasă.
CITEȘTE ȘI:
Cod galben şi cod portocaliu pentru râurile din judeţul Botoşani
Ședință la Inspectoratul Școlar cu șefi din Primărie pentru STADIUL lucrărilor la școli
Gabriela Erdic
Mar 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile