Pandemia de coronavirus a prins-o în Elveția. În vizită. Drumul spre casă, la Botoșani, urmărită parcă de cel mai cunoscut personaj al lumii de astăzi – COVID-19 – a lăsat și el în urmă o poveste.
Octavia Buhociu a fost zeci de ani profesor în Botoșani. A păstrat viu, și nici pe departe nu poate fi considerat defect profesional, gustul pentru detalii, chiar și acolo unde un altul cu greu ar reuși să nască o poveste.
Un afiș, un tablou, o ocheadă pe stradă sau, nu de puține ori, un eșec. Octavia Buhociu notează, rememorează, redă într-un limbaj comic întâmplări și fapte.
Vă invităm să citiți mărturia scrisă în stilul deja inconfundabil al profesoarei Octavia Buhociu:
Luni seara, 16 martie și marți dimineața, 17 martie, pregătindu-mă să iau avionul Geneva - București, atât mi-am dorit: să nu mă apuce strănutatul, moștenire de la tatăl meu - cam 9-10-11 strănuturi, la distanța de 1-2 minute unul de altul, fără să fie semn de vreo boală. Așa, din senin, din când în când, câteodată, alergie la ceva?, nu am făcut cercetări. Aș fi putut să-mi doresc mai multe lucruri, pentru că toată ziua de marți am avut mici-mărunte probleme de rezolvat, care puteau lipsi, dar n-au lipsit.
M-am trezit pe la ora 4: ce mai face Covid-19 prin lume? La Botoșani sunt 254 de persoane izolate la domiciliu (după presa locală). Urmez eu… Ha! Ha! Rătăcit portofelul cu biletul de tren. Mi s-a părut, dar a durat vreo 5 minute să-l găsesc la locul lui…
Șoferul taxiului a confundat Chemin des Aub cu Allée des Aub, a întârziat puțin (mie mi s-a părut mai mult), dar orașul fiind pustiu, am ajuns la timp să prind trenul de 5,47. Dar, surpriză!, sau nu, pe vremurile astea, anulat fiind, mi se propune un altul la 6,12.
Caut altă soluție: la 5,58 un altul pe alt peron, urcat și coborât panta (noroc de ea, pe scări ar fi fost aproape groaznic), chiar dacă valiza are roți, un tren regional care nu ajunge decât până la Geneva și oprește și-n toate stațiile… Călătorii mai mult fără mască, eu cu. Am avut timp să urmăresc cam cât de des își ating involuntar oamenii fața… e adevărat ce se spune. Nu am auzit tușindu-se. Dar de ce să nu tușească omul?, poate-i fumător, de exemplu.
La Geneva, iar am schimbat peronul, iar valiza de tras și prind în două minute un tren până la aeroport. Aici nu e prea multă lume, rândurile la check-in sunt aerisite, mi se acceptă 1,8 kg peste 20 cât era consemnat pe bilet. Tot e ceva. Când să mi se verifice biletul scos la imprimanta nu era clar codul… să mă duc la Wizair!?… iar o strângere de inimă. Noroc de salvarea biletului în telefon! Trăiască tehnica!
La bagajele de mână, pentru rapiditate, probabil, totul se pune într-o singură lădiță, sticla de apă nu mai este aruncată, nici eventuala mâncare (păcat de brânză lăsată in frigider…), Vous avez la ceinture? Non. Alors passez! Alors c’est plus facile au temps de COVID-19 ? Mi se surâde frumos. Doi bărbați și-au scos încălțămintea (bună de schi), un altul a fost introdus într-o cutie transparentă,… Așteptare la poarta C95: mulți români, sau poate numai români chiar.
Decolarea avionului de la 8,55 s-a tot amânat vreo 45 minute: 16 persoane (din același avion București – Geneva ce aterizase pe la 8) nu au fost primite în Elveția și au revenit în avion pentru întoarcerea în România. Motivul nu l-am aflat, poate vă apărea ceva în presă (anunțați-mă și pe mine)…
Toți am primit câte un formular de completat: date personale, de unde venim, pe unde am călătorit în ultimele 14 zile, dacă am contactat persoane bolnave sau prezentând simptomele incriminate de ceva vreme, adresa la care ne vom stabili, numere de telefon, adrese de email, cu ce mijloc de locomoție ajungem la adresa indicată, dacă am avut vreunul din cele 4 simptome ale COVID-19, semnătură noastră de corectitudine a răspunsurilor, să nu facem falsuri în declarații, avertizarea de pedepsire conform legislației actuale…
Tipul din dreapta mea a tușit scurt de vreo două ori, apoi a dormit o vreme. Eu, nici strănut, nici tușit. Cineva acolo sus m-a auzit. E bine. În aeroportul ”Henri Coandă” trei bărbați ce aduceau oarecum a asistenți medicali, după îmbrăcăminte, ne-au îndrumat spre Passeports, totul a mers repede, cât să-mi las masca mai jos să vadă ofițerul, cu masca pe fața, daca am vreo legătură cu fotografia din acte… timp în care, cred eu, a introdus datele de pe fișa mea, pe un site, probabil DSP Botoșani. Nu am strănutat, nici tușit.
Am recuperat bagajul. Mi-am întâlnit ruda, cu mască, ce mă aștepta. Am ajuns la gara Basarab printr-un București destul de liber, cu aer mult mai respirabil decât de obicei… La ceva e bun și virusul ăsta!
În autocarul de la Apetrans, 10 persoane în total… eu am avut la dispoziție 8 locuri, eram doar două măști, după ora 19,30 am auzit un bărbat tușind, din spate dreapta față de mine, poate era din alte motive…, eu nu am deranjat pe nimeni prin zgomote care să ducă la panică…
Cu taxiul până acasă, pe banca din spate că așa-i mai politicos și sănătos (noua idee de distanțare socială, fizică nu-i destul?). Șoferul fără mască. Eu tot cu. Și fără strănutat. În casă la fel. Deci: Cineva acolo sus m-a avut în vedere. Mulțumesc e prea puțin spus.
Unul din zarzării mei e înflorit deja. De bucurie, probabil, că m-am întors acasă. Nu, PRECIS.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
