O elevă de doar 12 ani, din Botoşani este deja o mică „vedetă”
O elevă de 12 ani de la ţară, care este în clasa a V-a, a debutat cu un volum de poezii şi îl pregăteşte pe al doilea. A obţinut numeroase premii la concursuri de poezie în ţară şi este considerată o adevărată poetă a satului românesc contemporan.
În judeţul Botoşani, la mai bine de 50 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, se află satul Hăneşti, o veche comunitate răzeşească cu urme de locuire de acum două milenii. Cătunul păstrează din pitorescul vremurilor trecute şi odihneşte pe malurile unui iaz feeric, o adevărată rezervaţie a naturii, despre care se spune că a fost amenajat chiar de Ştefan cel Mare.
Pe uliţele Hăneştiului, în fiecare dimineaţă pleacă către şcoala din sat, o copilă mărunţică. Deşi are numai 12 ani, sătenii o cunosc bine şi o numesc cu respect şi afecţiune în acelaşi timp ”poeta satului”. Copila se numeşte Karina Lercă şi a trăit de când se ştie la Hăneşti, în casa bunicii.
Karina Lercă este elevă în clasa a V a la Şcoala ”Teofil Vâlcu„ din Hăneşti. Deşi este un copil de la ţară, Karina a reuşit la numai 12 ani să debuteze cu un volum de poezii, intitulat „Gânduri şi anotimpuri”, apărut la o editură ieşeană. În total volumul Karinei are 20 de poezii, selectate din sutele de poezii scrise în răstimp de un an. Mai mult decât atât, Karina pregăteşte un nou volum de poezii, ce va ieşi de sub tipar în această toamnă.
„Pentru un copil de la ţară, o carte a lui este o mică avere. Am simţit o bucurie uriaşă când am văzut poeziile mele adunate într-un volum şi tipărite. Am reuşit datorită tuturor celor care m-au sprijinit, familia, şcoala”, spune Karina.
Volumul de debut al Karinei, lansat aşa cum se cuvine la şcoala din Hăneşti, a reunit oameni de litere şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură.
”Karina este o adevărată revelaţie. Este un talent aparte în comunitatea noastră şi nu numai.Tocmai de aceea am făcut tot posibilul pentru a se ajunge la un debut şi o lansare. Merită să fie cunoscută”, spune Lucian Manole, directorul şcolii ”Teofil Vâlcu„ din Hăneşti.
De altfel pentru lansarea acestui volum şi-a dat concursul şi Biblioteca Judeţeană ”Mihai Eminescu„ din Botoşani, o instituţie recunoscută în Moldova pentru susţinerea oferită tinerelor talente. Acest volum de debut al Karinei, nu este o surpriză, având în vedere că în ultimul an copila din Hăneşti a reuşit să surprindă la concursuri de poezie desfăşurate în toată Moldova. Mai precis are patru premii întâi obţinute la concursuri de literatură din Iaşi, Galaţi, Neamţ şi Botoşani. Două dintre acestea au fost concursuri internaţionale cu o participare inclusiv numeroasă.
Poeziile scrise de Karina sunt inspirate din viaţa de zi cu zi a satului nord-moldav, cu frumuseţea şi cu problemele sale. Copila din Hăneşti scrie despe natură, oameni, sat, uliţe şi sentimente. Pentru Georgică Manole, coordonatorul cenaculului „Poesis”, un cerc de poezie fondat în Hăneşti şi cu o tradiţie de aproape 30 de ani, Karina este un talent şi un adevărat poet al satului românesc contemporan.
”Este o fină observatoare a experienţelor mari din lumea satelor. Ea deocamdată este un poet al satului şi despre sat. Mi-aş dori să scrie multă poezie. Asta să facă pe viitor”, spune Georgică Manole.
De altfel Karina spune că zi de zi acumulează experienţe pe care, mai apoi, în clipele de linişte să le transforme în versuri.
”Scriu despre natură. Despre natura din satul meu şi tot ce cuprinde ea. Adică sentimente, oameni, trăiri. Când găsesc apoi un moment de linişte, adun totul şi scriu. Atunci când este linişte pot să scriu”, spune Karina.
Karina a fost descoperită de un profesor de matematică pasionat de literatură şi la rândul său scriitor. Mai precis este vorba despre Georgică Manole, coordonatorul cenaclului ”Poesis” de la Hăneşti. Deşi Karina a debutat cu un volum de poezii şi a adunat premii la concursurile de poezie, copila scrie poezii la modul serios de numai un an. A fost descoperită abia în clasa a IV-a, atunci când a scris o poezie dedicată învăţătoarei, în semn de apreciere. Poezia era atât de frumoasă încât învăţătoarea a dus-o la cercul de poezie ”Poesis„. Aproape imediat Karina a fost chemată să facă part din acest cenaclu din mediul rural şi încurajată să scrie poezii.
”Era sfârşitul anului şcolar şi vroiam să-i fac un cadou doamnei învăţătoare. I-am scris o poezie. Nu ştiam dacă este frumoasă sau nu. Dar am scris-o cu mult suflet. Apoi doamna învăţătoare a dus-o domnului Manole. Am fost chemată la ”Poesis„. Prima dată nu-mi ieşeau poeziile aşa cum doream, dar asta m-a ambiţionat şi apoi totul parcă a venit de la sine. Bineînţeles discut mereu cu domnul profesor. Mă ajută mult„, spune Karina.
Totodată profesorul de matematică îndrăgostit de literatură spune că tânăra Karina Lercă este un mare talent.
”Eu o încurajez să scrie, pentru că este un talent şi trebuie lăsată să creeze. Lucrăm de multe ori împreună şi vedem cum este mai bine„, spune Georgică Manole.
Dincolo de zâmbetul Karinei, dincolo de succesu său precoce în lumea literaturii se află însă durerea dorului. Mai precis, Karina locuieşte departe de mama sa, plecată la muncă în Germania, aproape de când s-a născut. Trăieşte doar cu bunica sa, într-o casă situată aproape de malurile frumosului iaz de la Hăneşti. Din punct de vedere material are aproape tot ce-şi doreşte, mai ales că se bucură de sprijinul financiar al mamei sale plecată tocmai pentru a-şi câştiga pâinea departe de o lumea care nu-i oferea această posibilitate. Cu toate acestea, Mariana Lercă, bunica Karinei, s-a străduit să o sprijine sufleteşte.
Tocmai de aceea copila-poet are rezultate deosebite la şcoală şi se dedică total pasiunii ei, poezia.
„Câteodată îi este greu fără cea care i-a dat viaţă. Dar ce putea să facă, dacă aici nu putea să-şi asigure pâinea. Că vremurile astea le trăim. Ne pleacă copiii de greu. Pe Karina o cresc de la câteva luni şi este ca şi copilul meu. O încurajez să facă ce-i place. O susţin şi sunt alături de ea, şi la bine şi la rău„, spune Mariana Lercă.
De altfel femeia de 56 de ani, care a mai crescut la rândul ei alţi trei copiii, a ajuns să se implice în pasiunea Karinei. O îndeamnă mereu să scrie poezii, le ascultă şi îşi spune părerea.
”Bunica mereu mă îndeamnă să scriu. Este foarte implicată în lumea poeziilor mele”, spune amuzată Karina.
”Măr roşu, copilăria”, din volumul ”Gânduri şi anotimpuri” de Karina Lercă
”Măr roşu copilăria
Din pomul vieţii stă să cadă
Umblă prin vise ca un măr dulce
Transformând totul în poveste
Cade, roşul măr, lăsând
Dâre de amintiri pe pământ
Peste ani răsări-va
Ici colo cât-un gând Copilărie, măr roşu,
Încă te joci cu mintea mea Frumoasă şi trecătoare Luminoasă stea căzătoare”. (Sursa: Adevărul)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024