Nişa pe care a găsit-o – producţia de scaune auto pentru copii – a condus-o la creşteri constante ale afacerii, și anume un grup format din trei companii ce administrează un total de şase unităţi de producţie în trei judeţe: Neamţ, Iaşi şi Botoşani.
Doina Cepalis a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi, apoi a lucrat timp de mai mulţi ani în contabilitate. În 1990 a devenit directorul economic al retailerului Moldova SA, care avea circa 200 de angajaţi şi 37 de magazine. Lanţul de magazine a fost privatizat prin metoda MEBO în 1994, iar antreprenoarea a devenit acţionar, cumpărând un pachet majoritar.
Compania a intrat în domeniul producţiei de scaune auto în 2007, printr-o colaborare cu Team Tex, cel mai mare de distribuitor de scaune auto din Europa.
În primul an de colaborare, compania a ajuns la 147 de angajaţi şi la o cifră de afaceri la de 230.000 de euro prin producţia de huse pentru scaunele auto. Din septembrie 2008, compania a început să producă şi centuri de siguranţă pentru scaunele auto, iar în 2011, antreprenoarea a investit în fosta fabrică de mase plastice din Iaşi, reuşind astfel să producă şi necesarul de piese plastice folosite în asamblare; în 2012 şi-a lansat gama proprie de produse, MIGO. În prezent, grupul îşi trimite produsele în peste 50 de ţări de pe patru continente.
Doina Cepalis a devenit una dintre cele mai mari antreprenoare din România după ce a dus compania Te-Rox Prod pe primul loc în topul producătorilor de scaune auto din Europa, apoi a cucerit lumea.
Viitorul României a dezvăluit secrete din spatele succesului uneia dintre cele mai mari antreprenoare din Europa care a găsit cheia succesului și care nu se teme să investească în tineri.
Descrie tinerii ca fiind brilianți și nu simte oboseala, deși viața Doinei Cepalis se învârte printre zboruri de avioane, semnări de contracte, nopți pierdute prin hoteluri și o geantă de acte, mereu în mâna ei dreaptă.
A venit într-un mic oraș din regiunea Moldovei – Pașcani - și le-a promit oamenilor că a venit să investească, nu să distrugă și asta a și făcut.
”Lucrăm cu designeri din străinătate, din Franța, dar vreau și trebuie să demonstrăm că și în România avem valori. Te Rox este o companie tânără și a reușit să producă și să se exprime economic în peste 50 de țări. La noi lucrează tineri, marea majoritate din Pașcani sau din împrejurimi. Ceea ce văd eu în tineri este potențialul. Ei au un viitor în față, suntem o comunitate, avem o cultură antreprenorială specială, deoarece în proiectele noastre nu există ierarhii. La noi există egalitate. Asta este cheia succesului. Cine este cel mai bun, va fi desemnat să conducă departamentul, proiectul. Cred că de asta am reușit. În primul rând lucrez cu foarte mulți tineri. Majoritatea sunt tineri pentru că au viitorul în față, știu că la Te Rox, în teorie, nu au limite, se pot dezvolta, pot ajunge lideri, directori”, spune Doina Cepalis.
Te Rox este o școală care dă pentru societate tineri educați, care chiar dacă pleacă din familia Te Rox pot să facă față mereu în orice domeniu pentru că aici se formează ca specialiști. Angajații fabricii din Pașcani sunt tinerii la început de drum care au capacitatea de a învăța și a se adapta ritmului de lucru din întreprindere. Oamenii noi angajați trec prin filtrul doamnei Doina Cepalis și al directorului, pentru că experiența domniilor sale poate tria forța uman socială.
”Sunt oamenii pe care îi angajăm și rămân aici, dar sunt și oameni care vin, le dăm o șansă și nu se adaptează. Ideea este următoarea: dacă îți dorești să vii la Te Rox îi dau o șansă, dar depinde de tine dacă poți să rămâi în echipa Te Rox, pentru că sunt situații în care echipa nu îi asimilează, asta pentru că există un ritm susținut și echipa nu îi poate asimila. Ei pleacă, dar pleacă pe posturi bune”.
Citește integral pe viitorulromaniei.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile