Destinul tulburător al fetei care ar fi putut scrie istorie în muzica secolului al XIX-lea nu s-a scris până la capăt. A murit înainte de a împlini 26 de ani. La înmormântare, Scipione Bădescu scria despre stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Elena (Rusela) Ciolac este înmormântată în Cimitirul Eternitatea din Botoşani. La peste 120 de ani de la moarte, bustul femeii realizat de C. Villa din Milano, și care era așezat pe obeliscul care-i veghează locul de veci, a fost furat. Peste încă un deceniu, numele său revine în atenție: ies la lumină compozițiile excepționale semnate Elena Ciolac, grație cercetărilor realizate de muzeograful dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
Familia Ciolac era de origine armeană.
”Exista un Ciolac, olar din Brașov, care se stabilește la Botoșani și practică negustoria. Armenii, în Imperiul Otoman, erau cei mai buni fierari, olari, ei făceau aceste lucruri manufacturate și de bună calitate. Tot ei le comercializau prin tot felul de rubedenii”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
Elena (Rusela) Ciolac era fiica lui Ilie Ciolac (1840-1906). O familie care a dat țării și urbei noastre multe personalități, mai mult în sfera politicii. Ilie Ciolac a fost senator, apoi deputat, chiar și prefect de Botoșani. A murit la Viena, de unde a fost adus la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Eternitatea.
Ilie Ciolac a fost căsătorit cu o membră a familiei Foti (Eleonora). O căsnicie care se va destrăma, din păcate.
”Pe când copiii lui erau maturi, în viața cuplului se produce o ruptură. Ilie divorțează de soția lui, ea rămâne în Iași, se recăsătorește cu un magistrat, dar și el se recăsătorește cu o doamnă, Natalia Caniola. Această ruptură în cadrul familiei a produs o anumită degringoladă în viața Elenei Ciolac, i-a bulversat întregul echilibru emoțional”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
Vorbim despre o familie foarte potentă din punct de vedere financiar, avea moșii foarte importante pe la Mândrești, Călugăreni.
”Valea Jijiei este cunoscută drept Bărăganul Moldovei. Aici se scoteau foarte multe produse agricole, se creșteau animale. Toate plecau către Bucovina austriacă, erau desfăcute pe piețele de acolo, banii rezultați în urma acestor tranzacții erau destul de mari. Aceste sume de bani îi ajutau pe unii boieri în aspirațiilor lor politice, pe alții în aspirațiile culturale, cum a fost și Elena Ciolac”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
Astfel talentul tinerei avea să fie cultivat în Paris, unde a beneficiat de profesori străluciți. Rusela a devenit nu doar o interpretă de excepție, ci și o compozitoare cu har.
”Elena Ciolac îl precede pe George Enescu. Este perioada imediat apropiată de apariția lui Enescu. Nici George Enescu nu ar fi urmat acest curs fantastic în cariera sa dacă nu ar fi avut suportul financiar al familiei sale, în special al tatălui, care era administrator de moșie la Liveni. O zonă extraordinară din punct de vedere agricol, de aici veneau banii și deci posibilitatea ca Jurjac să fie trimis mai departe la studii. Nu se poate face o disociere între mediul economic și cel cultural”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
Casa familiei Ciolac se deschidea adeseori pentru sindrofii care reuneau protipendada orașului. Elena strălucea, la propriu, nu doar prin educație și distincția vestimentară, ci și prin talentul muzical. Era o excelentă interpretă a marii muzici europene și nu numai. Casa se afla vizavi de Liceul Laurian, unde este astăzi internatul.
”Astăzi se mai vede doar un ciot de casă. Casa a fost cumpărată de stat tocmai pentru a fi internatul Liceului Laurian. Familia Ciolac era o promotoare a stilului arhitectural neogotic. Nu întâmplător, la Cimitirul Eternitatea, felinarele care flanchează mormântul tatălui Elenei Ciolac sunt realizate tot în stil neogotic”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
În 1886, Rusela revine în Botoșani, unde se implică în activitățile culturale, fiind apreciată pentru talentul său muzical.
”Botoșaniul nu a fost un spațiu autarhic, un spațiu închis. Ci un oraș conectat la tot ceea ce înseamnă Occident. Putem spune că acest oraș a favorizat, a fost un cadru propice pentru activități artistice, deci nu întâmplător Elena Ciolac se implică și participă la baluri, la petreceri, la recepții politice, banchete, baluri mascate. Ea se implica și în zona filantropică. Atunci când ea cânta la seratele muzicale, sumele încasate erau dirijate către săraci”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
De pildă, în 1886, când participă la un concert de binefacere, Elena Ciolac a interpretat lucrări de Chopin și Schumann, prilej cu care presa consemna starea și atmosfera serii, când artista ”a fost învinsă aplauze și de rechemările publicului”.
În 1889 se căsătorește cu Gheorghe Pillat, care avea moșia de la Hănești.
”Fratele lui Gheorghe Pillat avea moșia de la Miorcani. Ion Pillat, poetul, era nepot al lui Gheorghe și al Elenei. Acest Gheorghe Pillat era foarte bogat, creștea cai de curse, pleca la Viena”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
(Foto: muzeograf Ioan Iațcu)
Martor al căsătoriei celor doi a fost Scipione Bădescu...
”...un personaj foarte interesant. Poet, publicist, duelist... Scipione Bădescu a gravitat în jurul acestei familii Ciolac. Scria poezii pentru Elena, de pildă... Cununia s-a desfășurat la Biserica Uspenia”.
În 1891, în noaptea de 6 spre 7 februarie, pe fondul unor probleme de ordin familial, Elena Ciolac trece la cele veșnice, pe actul de deces fiind precizată o ”intoxicație cu sulf”. A lăsat în urmă un soț și un copil, pe Margareta.
”Gurile rele spune că a făcut un gest reprobabil. Nu știm ce informații să luăm în calcul. Avea 25 de ani. Viața ei a fost destul de scurtă. Monumentul pe care familia i l-a înălțat, la cimitir, a dispărut. Ce a mai rămas a fost doar soclul”,
muzeograf dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași.
(Foto: muzeograf Ioan Iațcu)
În noaptea de 6 spre 7 februarie, în anul 1891, tot orașul avea să afle că Elena (Rusela) s-a sinucis. Nimeni nu știa de ce. Scipione Bădescu, apropiat al familiei, anunța stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Toate felinarele de pe străzile parcurse de cortegiul funerar au fost îmbrăcate cu basmale de mătase neagră. În fruntea procesiunii se afla un steag multicolor cu înscrisul “Elena Gh. Pillat” purtat de corpul sergenților de stradă.
Carul mortuar a fost împodobit cu cele mai frumoase și scumpe coroane care s-au văzut vreodată la Botoșani.
Au fost ținute discursuri funebre la domiciliul decedatei, la catedrala Uspenia și la cimitir, sicriul fiind urmat de membrii și prietenii familiei, practic de întreaga societate a boierimii și intelectualității, urmat de o “mare de oameni”.
”Cititorule, dacă pașii te poartă vreodată spre cimitirul de la bariera Suliței, oprește-te și la locul de veci al Ruselei! Aprindeți o lumânare și așezați o floare pe mormântul amenințat să intre în anonimat”, scrie Ştefan Ciubotaru în ”Monografia orașului Botoșani”.
