Povestea eroilor de la Botoșani care s-au acoperit de glorie în Războiul de Independenţă: Li s-au zdrobit oasele

Este o cronică plină de viaţă

Războiul a rămas în memoria posterităţii în special prin eroismul armatelor române, prin cucerirea redutelor Griviţa şi Plevna, dar şi prin personaje romantice cântate de poeţi ca Vasile Alecsandri sau zugrăvite de pictori precum Nicolae Grigorescu. Documentele scoase la iveală de istoricul botoşănean, printr-o muncă titanică prezintă realitatea războiului, în care eroii prezentaţi romantic de artişti devin oameni în carne şi oase care suferă şi trăiesc în condiţii grele. În documente apare viaţa plină de privaţiuni din spatele frontului, discuţiile sincere dintre combatanţi, dar şi aspecte inedite de viaţă cotidiană. Apar chiar şi nedreptăţile sociale şi frustrările eroilor adevăraţi aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei, cărora le-au luat faţa beizadelele acelor vremuri.   

„Am încercat să reconstitui, pe baza documentelor de la Arhivele din Botoşani, un tablou real, fără înflorituri, a ceea ce s-a întâmplat atunci, în acel moment crucial pentru viitorul României moderne. Sunt de la scrisori cu conţinut personal, umane, încărcate de emoţie, până la documente oficiale. Este o cronică plină de viaţă, nu este nimic artificial, bombastic. Este realitatea, chiar dacă uneori crudă, nedreaptă şi dureroasă“, spune istoricul Ştefan Cervatiuc.

Erau flămânzi, despuiaţi

De altfel el a reuşit să publice aceste documente într-o lucrare intitulată „Contribuţia fostelor judeţe Botoşani şi Dorohoi în susţinerea Războiului de Independenţă“. Imaginile idilice privind Războiul de Independenţă promovate mai ales de artiştii romantici, dar şi de propaganda comunistă, sunt contrazise de mărturiile reale şi de rapoartele din timpul evenimentelor scoase la iveală de istoricul Cervatiuc. „Curcanii“ lui Alecsandri erau flămânzi, despuiaţi şi de multe ori îşi făceau rost singuri de hrană, căutând prin curţile bulgăreşti sau prin rămăşiţele forturilor otomane.

„Trupele sunt obosite nu numai de marş, dar şi de privaţiuni şi lipsă de hrană mai cu seamă. Este mai mult decât urgent trimiterea de pesmeţi, cel puţin 300 mii kilograme, căci marşurile se vor face, dar oamenii vor cădea de osteneală fără hrană. Este imperios trimiterea de cojoace fiind unii oameni de tot goi“, scria şeful statului major, colonelul Fălcoianu către ministrul de Război, pe 22 decembrie 1877.   

De altfel aceşti soldaţi din brigada Cantili, din care făcea parte şi Regimentul 16 Botoşani şi Dorohoi, erau purtaţi zeci de kilometri în marş forţat. După aproape o lună de la scrisoarea colonelului Fălcoianu, documentele scoase la iveală de Ştefan Cervatiuc arată că situaţia soldaţilor nu se schimbase, erau tot goi şi flămânzi. „Îmbrăcămintea trupei este într-o stare de plâns, cojoace nu s-au dat decât pentru o jumătate din efectiv; îngrijirea chiar pentru hrană lipseşte şi pot zice că fiecare om se hrăneşte prin propria sa iniţiativă, de unde rezultă dezordini ce nu trebuesc tolerate“, scria de această dată comandantul Diviziei a II-a, generalul Cristodur Cerchez, comandantului armatei, generalul Alexandru Cernat, la 7 ianuarie 1878.  

Erau obişnuiţi cu greutăţile. Ştiau să îndure şi să asculte orbeşte de comandant

Cu toate lipsurile „curcanii“ din Botoşani şi Dorohoi s-au acoperit de glorie în Războiul de Independenţă. Au fost remarcaţi ca soldaţi viteji şi disciplinaţi. „Soldaţii din Botoşani şi Dorohoi, mai ales din regimentele de infanterie, erau mulţi dintre ei copii de ţărani, plugari, meseriaşi. Erau obişnuiţi cu greutăţile. Ştiau să îndure şi să asculte orbeşte de comandant. Au luptat mereu în prima linie. Ordinele le primeau de la ofiţeri pe care-i asimilau cu boierii de care erau obişnuiţi să asculte“, spune Cervatiuc. Totodată rapoartele confirmă faptul că în special regimentul 16 a constituit mereu centrul atacurilor, adică poziţia cea mai vulnerabilă, formată în special din soldaţi determinaţi şi viteji.

„În acea zi de 30 august a anului 1877, pe câmpurile Bulgariei, s-au făcut distinsa onoare a drapelului cu nr. 16 ca împreună cu familia sa, toţi fii legitimi ai judeţului Botoşani, să formeze centrul liniei de atac a acelei mari redute numită Griviţa nr. I. Au luat parte la acel botez 595 oameni, toţi cu pene de curcan. Rezultatul acelui botez a fost că unui număr de 118 dintre ei le-au rămas oasele pe acele câmpii, iar un număr de 185, după ce li s-au zdrobit oasele, au fost duşi la ambulanţă. În total, acest botez a costat 303 inşi din familia acelui drapel scoşi afară din serviciu“, scria în memoriile sale Neculai Codrescu, căpitan în Batalionul I din Regimentul 16 Dorobanţi.