Carmelo Castagna nu este doar un artist. Este un personaj cu o poveste de viață impresionantă. La 82 de ani, are o energie și o creativitate de invidiat.
Născut în Sicilia, viața lui Carmelo a fost împărțită de destin în două părți distincte. A lucrat cât o viață de om în nordul Italiei, ca funcționar la Milano. Apoi, s-a reîntors pe tărâmul natal, în Sicilia cea însorită, într-o localitate pitorească de munte: Calascibetta. Aici începe a doua parte a vieții sale, cea de artist: a devenit un sculptor în lemn și a câștigat concursuri cu fanfara orășelului.
Făcând voluntariat, a cunoscut o româncă stabilită de mulți ani în Sicilia, Dorica Orzan. Prin ea, s-a apropiat de limba română și de cultura țării noastre. Încet, încet s-a îndrăgostit de România. Două parcursuri de viață, de migrație, de întoarcere la rădăcini, care se întâlnesc, se împletesc și se completează, scrie rotalianul.com
„M-am născut în 1942 și am crescut la Calascibetta. Când eram încă mic, au început vicisitudinile familiei. Tata a fost nevoit să emigreze în Belgia. Și-a lăsat familia în Sicilia, era capul familiei, voia ca cei rămași să nu ducă lipsa de nimic”.
Carmelo, după ce a frecventat o școală de artă și meserii din Enna (Sicilia), a plecat spre Milano, ca mulți alți bărbați din sudul Italiei. Era sfârșitul anilor ’50. Italia era în plină expansiune economică.
„Aveam doar 15 ani când începe aventura mea la Milano. Am început să câștig făcând diverse meserii: barman, ucenic electrician, am lucrat fierul vechi. În 1968, după o scurtă neînțelegere, de fapt, o ceartă, cu un inspector municipal, m-am trezit, fără să știu, invitat să mă prezint în Primărie la Milano. Am aflat că era vorba de un interviu de angajare! Așa am ajuns să lucrez în primărie”.
De-a lungul următorilor 20 de ani, Carmelo a avut diferite posturi administrative. Cel mai lung a fost în biroul numărul 3 al Permiselor de conducere, la Prefectura Milano.
Anul 1994 marchează intrarea la pensie și o schimbare importantă în viața sa: întoarcerea pe pământul natal, în Sicilia. Al doilea eveniment important care a marcat viața lui Carmelo, cel întors în Sicilia, după pensionare, este apropierea de sculptură.
„Prin intermediul Asociației condusă de Dorica, am început să mă implic în cazuri speciale. Sunt cazuri sociale, români aflați în dificultate pe teritoriul Siciliei. Nu numai atât, am contribuit la construirea catapetesmei în Biserica Ortodoxă Ecumenică din Calascibetta, biserică care și-a desfășurat activitatea datorită eforturilor președintei asociației, timp de 10 ani. Românii de aici, sunt, ca toți oamenii de oriunde, indiferent de popor, împărțiți. Unii nu cunosc cuvântul integrare, ci doar urmăresc un oportunism mărunt. Din păcate, multora le este rușine de identitatea lor, negând-o, ceea ce e un lucru foarte grav. În multe privințe, noi, italienii și românii, suntem foarte asemănători, deoarece suntem latini. Cred că cel mai mult i-ar ajuta să fie mai sinceri, cu ceilalți și cu ei înșiși”.
În ultimii ani, Carmelo a început să viziteze și să descopere România:
„Din 2011 până azi am fost în România de unsprezece ori. Am fost la București, Brașov, Suceava, Piatra Neamț, în Maramureș, la Constanța, Botoșani, Turda, Alba Iulia, Deva, Iași, Câmpulung Moldovenesc.
Pentru mine, țara aceasta este foarte frumoasă, m-am simțit ca acasă. Dorința de a reveni în România este constantă, pentru că mereu mai sunt locuri pe care nu le-am vizitat. România merită să fie promovată, printre locurile care m-au impresionat au fost salinele, mănăstirile, Castelul Peleș, Castelul Bran, Peștera Urșilor, locurile de pelerinaj legate de Arsenie Boca, Cheile Bicazului”.
Sicilianul cu păr lung alb a devenit un personaj pitoresc și cunoscut în unele locuri din România. A participat la evenimente caritabile, a adus cadouri de Crăciun copiilor din satele românești din Moldova, a legat prietenii.
Click AICI pentru continuarea articolului
