În perioada cea mai dificilă, medicul a ținut un jurnal despre etapele bolii și ale transformării vieții ei.
Elena Cardaș, medic internist la un spital din Botoșani, era trecută de 50 de ani când a început să se simtă tot mai des obosită, sfârșită. S-a gândit că e din cauza puținelor ore de somn pe care și le permitea de ani întregi deja.
S-a dus să își facă analizele, la fel de normal cum te duci să faci un vaccin antigripal. Când a primit rezultatele, a intrat într-o stare de panică, își amintește ea, povestea fiind reluată zilele acestea și redată de Libertatea.
Era martie 2017. Când afli, te gândești că o să mori atât de repede, că nici măcar nu o să ai timp să începi un tratament.
“Toți avem cancerofobie, dar e ceva difuz, ne gândim că nu noi”, spune Elena Cardaș.
În timp ce colegii ei, medici și cei din jur intraseră în starea de negare și îi spuneau că poate nu are nimic, în mintea ei exista un singur gând: că vrea să trăiască. Dar gândul ăsta era prea mic în fața tuturor scenariilor care îi treceau prin cap.
Ca medic, știa că șansele ei de supraviețuire sunt sub 40%, atunci când a aflat că are cancer la sân în stadiul al III-lea. Era martie 2017 și urma cel mai greu an din viața ei.
„Nimeni nu îți dă nici o garanție”
S-a trezit singură în fața celei mai mari decizii pe care trebuia să o ia – unde să se trateze?
“Nimeni nu vrea să recomande pe nimeni, pentru că orice bolnav de cancer poate să meargă bine sau rău. Nimeni nu îți dă nici o garanție, nici nu îți spune pe ce cale să o apuci. Ești tu singur. E modă acum să ceri a doua, a treia opinie medicală. Ce faci când ele se bat cap în cap și tu trebuie să alegi?”, descrie femeia momentele prin care a trecut.
Așa a ales să meargă la un spital din Iași, cel mai aproape de casa ei.
“Eram în patul meu de suferință și mă gândeam că nu am haine de pus în sicriu”, e unul dintre gândurile pe care le-a avut atunci când nu știa dacă o să mai fie.
Pentru că nu știa încotro i se îndreaptă viața, a decis să îi noteze cursul. Așa a făcut un grup pe Facebook, unde și-a adăugat prietenii, și a început să scrie acolo, ca într-un jurnal, care este viața ei cu cancerul. A numit jurnalul “Aproape departe”, pentru că trecutul, prezentul și viitorul au început să fie un singur moment – cel de acum.
“Mă uitam la buletin și mă gândeam că ăsta e ultimul meu buletin, că nu mai apuc să îl schimb”, își amintește acum femeia.
Umorul. Mecanismul de apărare al pacienților
”Pe parcursul celor șapte operații de care a avut nevoie, al chimioterapiei și al radioterapiei, moartea a devenit un lucru cu care a învățat să trăiască și în fața căruia a început să râdă. La mine funcționează regula nici o operație fără complicație. M-am lămurit. Părea floare la ureche, în schimb a fost mai nașpa. Că doar sunt o specială”.
Un studiu publicat în anul 2017 arată că, în ciuda percepției oamenilor, în fața morții, dar fix în fața ei, în acele momente de care ne temem toată viața, devenim mult mai împăcați cu noi. Dovada că apropierea morții e privită altfel decât ne imaginăm poate sugera o reevaluare a marilor temeri ale umanității, arată studiul citat.
”Cancerul de sân e cel mai frecvent cancer. E atât de frecvent încât dacă ar fi fosforescent, am trăi ca printre licurici”.
Un studiu realizat în anul 2018 arată că 720.000 de români (4,4%) au fost diagnosticați cu cancer, la un moment dat, de-a lungul vieții, iar 3,5 milioane de români (21,8%) au o rudă apropiată diagnosticată cu cancer, la un moment dat. Chiar și așa, oamenii bolnavi de cancer se confruntă de multe ori cu stigmatizare și opinii precum că s-au îmbolnăvit din cauza stilul lor de viață.
Și Elena a început să se simtă din ce în ce mai singură.
Scria în jurnalul de pe Facebook, dar în viața reală, ceilalți bolnavi de cancer au devenit suportul ei moral, în timp ce oamenii sănătoși pe care îi știa au început să o evite.
Povestea Elenei Cardaș AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
