A străbătut sute de kilometri pentru a-și găsi fratele, fără să aibă la el vreo adresă, un telefon, nici măcar o fărâmă de pâine.
Este povestea incredibilă a unui bărbat de 69 de ani, din Dorohoi, care în urma unor certuri în familie a intenționat să se refugieze în sânul familiei fratelui său, pe care nu-l mai văzuse și nu mai auzise nimic de la el de peste 6 ani. Singura informație pe care o știa era că fratele său se află undeva într-un sat din împrejurimile orașului Câmpia Turzii.
Povestea este scoasă la iveală de Sindicatul Europol.
Dorohoianul s-a urcat în tren, a ajuns la destinație și de aici a început calvarul pentru el. Nu avea telefon mobil, nu cunoștea pe nimeni, nu avea mâncare, ci doar dorința de a se reuni cu fratele său. A hoinărit trei zile și trei nopți prin împrejurimi, întrebând în stânga și în dreapta despre fratele său, însă nimeni nu îl cunoștea.
Salvarea sa a venit din partea lui Mihai și Vlad care erau în patrulare pe raza localității Tritenii de Jos și care l-au găsit mergând fără vreo direcție pe drumurile din proximitate. Imediat polițiștii și-au dat seama că e vorba despre o persoană vulnerabilă, motiv pentru care l-au abordat și au aflat povestea de viață a bărbatului.
Chiar dacă la prima vedere nu părea o „chestiune de poliție”, oamenii legii și-au dat seama că dacă nu îl vor ajuta exista riscul ca bătrânul slăbit și epuizat să își piardă viața. L-au condus la spital unde a primit îngrijiri medicale, dar suplimentar și-au anunțat toți colegii din împrejurimi în încercarea de a-i mobiliza să îi găsească fratele.
În cele din urmă, ajutorul a venit din partea șefului de post al comunei Frata, Dorel, polițist experimentat și care cunoaște bine populația din zona. A pus cap la cap informațiile oferite de bătrân și astfel a reușit să îi găsească fratele.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reușit să găsească familia căutată timp de 3 zile pe drumurile unor sate din județul Cluj de un bărbat în vârstă de 69 ani.
După ce s-a stabilit că starea sa de sănătate îi permite să părăsească spitalul, polițiștii i-au dat vestea cea bună.
„V-am găsit fratele! Vă ducem la el!”. Bătrânul doar i-a privit și a început să lăcrimeze. Erau lacrimi de fericire că, după 6 ani, a reușit să dea de urma fratelui său.
”Nu e greu să fii uman! Felicitări colegilor pentru implicare”,
Sindicatul Europol
(Foto: Facebook / Sindicatul Europol)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile