S-au iubit nebunește iar inimile lor păreau că s-au unit pentru totdeauna. Ea, frumoasă de-ți lua ochii, el băiatul rău din fața căruia mamele își trag fetele cu repeziciune. Nu au contat pentru Erika vorbele ce i-au fost șoptite despre Ady pentru că s-a îndrăgostit iremediabil. Și l-a iubit mai ales pentru că și el la rândul lui a iubit-o pe ea. Și pe fiul ei, David. Iar întreg tabloul a fost reîntregit cu Maria Isabela.
Ar fi putut fi o frumoasă poveste de dragoste pe care Erika Szerdocz, le-ar fi povestit-o nepoților, poate la gura sobei, sub privirile calde ale soțului ei. N-a fost să fie așa și întreaga idilă s-a sfârșit sub imperiul sentimentelor opuse. A urmat divorțul. Procesele. Certurile pentru custodia copilei. Apoi violența. Poliție, amenințări, uși sparte, șoapte după ferestre acoperite. Și un program de vizită ce-i permitea tatălui să își ia copila de două ori pe lună. După luni și luni de lacrimi, procese, un complet de magistrați de la Tribunalul Botoșani, în sfârșit a oferit liniștea de care era nevoie în casa Erikăi.
„El avea dreptul să o vadă în prima și a treia sâmbătă din lună de la ora 16:00 până a doua la aceeași oră. Deci 24 de ore. Și acum, în sfârșit, după atât timp, i-au dat program la domiciliul meu, în prezența mea, a mamei lui sau a unui psiholog plătit de el. O singură dată pe lună sâmbăta de la ora 13:00 la ora 15:00”, povestește Erika Szerdocz.
Însă până atunci, poate printre sentințele premieră de la Botoșani, tatăl, Ady Lozneanu, nu-și poate vedea fiica decât în lumea virtuală. Erika: ”Dar un an de zile de când s-a dat pronunțarea, un an de zile el nu are voie să o vadă decât pe internet. Miercurea și duminica între orele 19:00 și 20:00, 15 minute pe net. Așa sună sentința și eu m-am mirat și am zis: Doamne, chiar e adevărat?”.
Dar Erika e liniștită acum. Fostul soț pe care l-a iubit și urât deopotrivă se află deja încarcerat într-o unitate de detenție din Italia. A fost capturat de carabinieri pe data de 3 decembrie 2014 când încerca să scape de procesele din România, care se luaseră ca nălucile după el.
”Dar el oricum este plecat, el este închis în Italia. Când o să iasă el la un moment dat e normal să vadă copilul, pe mine mă interesa să nu îmi ia copilul. Dacă vrea, poate sta și cinci ore sau să vină și zilnic. El mi-o lua cu forța, nu conta că ea plângea, el avea hârtie și mi-o arunca în față”, mai spus Erika, mama lui David și a Mariei.
Maria e mică însă încă resimte comportamentul tatălui, care poate în felul lui, a vrut și el o fărâmă din inimioara ei mică. ”Ea ține minte de pe 29 august când a ținut-o cu forța la poartă și mi-a arătat mie fundul. Ea ține minte de atunci că a lovit-o la șold. Și ea și în ziua de azi spune: nu vreau la tata, că mă bate tata”, spune în continuare mama fetiței.
Urme au fost lăsate de băiatul dur și asupra fostului fotomodel: ”Când am aflat că l-au luat două zile am vorbit singură. Nu îmi venea să cred că pot merge pe stradă și să nu mai blochez mașina. Pot respira, am început să mănânc, să dorm normal”.
Ady Lozneanu a fost închis în Italia și execută o pedeapsă de 1 an și 7 luni pentru fapte ce le-a comis în perioada 2006 – 2007. În România este cercetat pentru amenințări, loviri și alte violențe și ultraj și probabil la revenirea în țară, casa lui va fi pentru o anumită perioadă, tot o unitate penitenciară.
Gabriela ERDIC
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Doi bărbați din Botoșani bătuți cu bâta, pumnii și picioarele: Agresorii, trimiși în judecată
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
DRPD Iași, mesaj pentru șoferi după prima ninsoare: Vremea se va înrăutăți în această noapte
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024