Construită iniţial pentru infractori de drept comun, puşcăria din Botoşani s-a transformat la începutul anilor ’60 într-o adevărată tabără de exterminare a opozanţilor regimului comunist. Supravieţuitorii spun că jumătate din cei închişi aici au murit în primii doi ani de detenţie, scrie Adevărul.
În 1960, în condiţii şi din motive încă neelucidate, 3.500 de opozanţi ai regimului comunist, elite intelectuale şi politice ale regimului „burghezo-moşieresc“, erau transportaţi în condiţii inumane de la Puşcăria din Galaţi la cea din Botoşani. Toţi deţinuţii erau membri ai partidelor istorice, PNL, PNŢ şi PSD, majoritatea oameni care au deţinut funcţii în vechiul regim. În trenurile insalubre folosite la transportul vitelor se îngrămădeau printre alţii episcopii Tămâianu şi Dragomir, principele Vladimir Ghica-Dumbrăveni şi fostul deputat Gheorghe Urziceanu. Iniţial toţi credeau că se izbăviseră, că au scăpat din iadul cu mâncare proastă de la malul Dunării. Păşeau însă într-un alt iad.
La începutul represiunii comuniste, după 1945, puşcăria din Botoşani nu era făcută pentru a primi deţinuţi politici. Era destinată puşcăriaşilor de drept comun, în special hoţilor mărunţi. Penitenciarul Botoşani a fost reorganizat în 1952, moment în care spun martorii ai represiunii comuniste, ar fi început să primească deţinuţi politici. Primii au fost ţărani sau oameni de rând care se opuneau regimului, mai ales colectivizării. Aici au fost aduşi şi bătuţi sătenii care s-au revoltat în satul Roma din judeţul Botoşani, dar şi alţi opozanţi ai sistemului. Anul de groază în care a fost însă înăsprit regimul de detenţie şi, de fapt, momentul în care penitenciarul din Botoşani devine clar tabără de exterminare este 1960.
Este anul în care sunt aduşi la Botoşani deţinuţii politici cu ştaif, oamenii pe care regimul îi dorea morţi sau complet „reeducaţi“. Momentul este bine precizat şi a coincis cu alegerea lui JF Kennedy ca preşedinte al SUA. „Din motive încă necunoscute, în timpul alegerilor prezidenţiale americane de la începutul lunii noiembrie 1960, deţinuţii partidelor istorice din Penitenciarul Galaţi au fost îmbarcaţi într-un tren cu vagoane de vite, în condiţii îngrozitoare (fără bănci de stat şi cu tinete insuficiente) şi transportaţi în 48 de ore la Penitenciarul Botoşani, reamenajat pentru deţinerea lor“, preciza Dan Amadeo Lăzărescu, fost deţinut la Botoşani, într-un interviu acordat lui Dumitru Ignat. Erau în total 3.500 de deţinuţi membri marcanţi ai PNL, PNŢ şi PSD. Urmau să fie încarceraţi în celule speciale, într-un corp alăturat deţinuţilor de drept comun. Mai precis, deţinuţii politici erau cazaţi în 30 de celule cu câte trei rânduri de paturi. Deţinuţii stăteau câte doi în pat, după cum mărturisea Dumitru Huţanu, un alt fost deţinut politic.
Moartea era lentă, dureroasă, cauzată în principal de lipsa medicilor, a medicamentelor, bătăile crunte îndurate de la gardieni, dar mai ales de hrana extrem de proastă. Dumitru Huţanu, un fiu de ţăran chiabur care a reuşit să supravieţuiască regimului de la Penitenciarul Botoşani, spunea că ceea ce l-a frapat în mod special era atitudinea medicilor din închisoare. Practic, deţinuţii nu primeau niciun fel de asistenţă medicală, erau lăsaţi să se chinuie şi, mai mult decât, atât erau şicanaţi.
„Doctorul Margine avea o metodă de consultaţie cu totul originală. Venea dimineaţa şi întreba: «Cine-i bolnav?». «Domnule doctor, mă doare stomacul!» «Şi pe mine mă doare», replica doctorul. «Mă doare capul!», zicea altul. «Şi pe mine mă doare», i-o întorcea medicul. Mă întreb dacă trebuie să-l numesc medic“, preciza Dumitru Huţanu în „Calvarul deţinuţilor anti-comunişti botoşăneni. Mărturia supravieţuitorilor“. Totodată, Dumitru Huţanu spune că pentru cea mai mică „greşeală“, deţinutul era trimis la izolare, un loc unde puţini rezistau. „Am stat şi la izolare o săptămână. Într-o cameră care n-avea nici pat, doar un hârdău. Mi se dădea mâncare o dată pe zi. Mă înălţam şi vedeam, la blocul de vizavi, la hoţi, cum le spuneam noi deţinuţilor de drept comun, cum atârna slănina. Şi-mi chiorăiau maţele de foame“, povestea Huţanu în aceasi carte.
Cele mai multe victime le-a făcut în Penitenciarul Botoşani, pe lângă sistemul medical, care îi lăsa pe deţinuţi să moară, regimul de hrană. Inginerul Mihai Capverde, închis în Penitenciarul Botoşani pentru mişcări subversive contra regimului comunist, spune ce mâncare primeau: „Mâncarea era foarte proastă. Ne-au dat şi maţe de oaie fierte, cu balegă în ele“.
