Are numai 22 de ani, dar vrea să devină specialist în fonduri europene, de aceea s-a înscris la facultatea care să îl ajute în acest sens. Nu a renunțat la pasiunea sa, cea de dansator, cu care se mândrește.
Dragoș Constantin Dumitraș povestește că din copilărie i-au plăcut dansurile populare pentru că a văzut asta în familia sa, care de trei generații are dansatori profesioniști.
„Eu sunt dansator de 12 ani. Am început să dansez în copilărie, la mine acasă, la Botoșani. ”Microbul” este în familie. Bunicul meu a înființat primul ansamblu folcloric din Botoșani, apoi părinții l-au urmat și au învățat să danseze, fiind și acum dansatori. Eu am învățat să dansez de la părinții mei. Vedeam la ai mei cum dansează și așa am învățat și eu. Mergeam la tot felul de spectacole și a început să îmi placă.
E foarte frumos să știi să dansezi și parcă, deși ești obosit, ești mulțumit că transmiți ceva publicului. Știam dansuri din zona Botoșaniului, apoi le-am învățat și pe cele din Iași, când m-am înscris în Ansamblul Folcloric Studențesc Mugurelul. Sunt puțin diferite dansurile din cele două zone, de aceea a trebuit să mai exersez. Fac repetiții cam două ore pe zi”,
Dragoș Constantin Dumitraș, masterand la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”
Tânărul spune că vrea să devină specialist în fonduri europene pentru că este o meserie de viitor, scrie bzi.ro. Acum face practică, lucru care îl ajută și mai mult să înțeleagă cum trebuie realizate proiectele, cum pot fi accesați banii europeni și la ce ajută aceștia. Chiar dacă este solicitant să fie dansator și masterand, nu renunță la niciuna.
„Seara fac repetiții, ziua muncesc. Acum sunt student la Master, la Facultatea de Agricultură, specializarea Consultanță pe Fonduri Europene, anul I. Eu fac practică tot aici, la Universitatea de Științe Agricole, la Centrul de Proiecte Majore, unde vreau să mă specializez și astfel să continui pe partea de proiecte europene. Eu fac tot ce ține de colaborarea între Universitate și fermele din Iași sau din alte zone. Eu vreau să mă specializez pe proiecte cu fonduri europene, un domeniu de viitor, de aceea am decis să mă înscriu la facultate și master, unde pot învăța mai multe despre asta”,
Constantin Dragoș Dumitraș
(Foto: Facebook / Constantin Dragoș Dumitraș)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024