”Un băiețel cu ochii în lacrimi ducea un pui de cățel într-o pungă din plastic”. Așa începe una dintre cele mai emoționante și deopotrivă triste povești din ultimele zile.
Întâmplarea s-a petrecut zilele trecute, în Botoșani, și este povestită de medicul Elena Cardaș, cea care i-a ieșit în cale copilului, întrebându-l de ce duce în brațe un cățel în punga din plastic.
”Povestea copilului m-a lăsat mută”, spune Elena Cardaș.
Băiețelul găsise cățelul abandonat într-un șanț. I s-a făcut milă și l-a luat în casă.
Nu le-a mărturisit însă părinților gestul său, ci… a ascuns animăluțul în dulapul lui cu haine. La hrănit pe ascuns, cu lapte în seringă și cu iaurt.
După trei zile, însă, puiul de căine a fost descoperit de părinți. Copilul a fost "pedepsit" pentru empatie și pus să ducă puiul unde o vedea cu ochii, dar înapoi acasă să nu îl mai aducă.
A dus cățelul la bunici, dar și bunicii l-au alungat.
”Mi s-a făcut milă de cățel, deja în hipotermie, fără ochi, scâncind de durere și de foame, dar mi s-a rupt inima de copilul firav și plin de empatie căruia propriii părinți îi administrează lecția indiferenței și a cruzimii. Chiar așa vrem să ne fie copiii, viitorul? Fără iubire, fără inimă, cu traume de neșters din amintiri?”,
Elena Cardaș
Cățelul a fost preluat și hrănit, însă cel mai probabil întâmplarea va lăsa urme adânci pentru copilul care, plin de dragoste pentru animalele neajutorate, a vrut să salveze o viață. A primit în schimb o lecție prea dureroasă pentru vârsta lui.
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Analiza emoțională - Aspect important în Marketing
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile