Un muncitor forestier a murit zdrobit sub copacul abia tăiat, într-o pădure din Botoșani.
Bărbatul avea 39 de ani și era angajat al unei firme de exploatare a lemnului din Suceava. Peste două săptămâni, urma să își boteze copilul.
Miercuri dimineață, în pădurea din Tinca, bărbatul participa la lucrări de exploatare a lemnului alături de mai mulți colegi, relatează Libertatea. Victima a fost prinsă sub un copac și a murit din cauza rănilor extrem de grave capul fiindu-i aproape strivit sub greutatea lemnului.
„În timp ce debita arbori într-un parchet de pe raza localităţii Hilişeu-Horia, în locul numit Tinca, acesta a fost lovit în zona capului de un arbore în cădere şi accidentat mortal. Evenimentul soldat cu deces va fi cercetat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani, iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspecţiei Muncii”, a precizat Dan Moldovanu, inspector-șef în cadrul ITM Botoșani.
Bărbatul a lăsat în urmă doi copii, iar pe unul dintre ei urma să îl boteze peste două săptămâni.
Materiale esențiale pentru o construcție durabilă și bine izolată
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024